FOTO Renault a anunțat prețurile noului Clio pe piața din România

FOTO Renault a anunțat prețurile noului Clio pe piața din România
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 21 nov 2019

Renault Commercial Roumanie, importatorul mărcii franceze în România, a anunțat lansarea modelului Clio pe piața locală, în patru niveluri de echipare și un preț ce crește substanțial față de modelul pe care îl înlocuiește.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noua generație Renault Clio vine pe piața din România cu echipamente noi, de ultimă generație, dar și cu un preț mai mare, care poziționează astfel modelul francezilor într-o zonă ceva mai pretențioasă. Cu un preț de aproape 12.000 de euro, Renault Clio lasă mai mult loc de manevră mașinilor Dacia, care astfel ar putea urca și ele cu versiunile scumpe, ce vor fi lansate anul viitor. Renault Clio se apropie astfel cu prețul de principalul său competitor, VW Polo, care costă, pe piața noastră 12.500 euro, cu motor 1.0 de 75 CP.

Potrivit Renault, noul Clio va fi disponibil în 4 niveluri de echipare, Life, Zen, Intens și R.S. Line., cea mai ieftină fiind echipată cu motorul Sce 65, un motor slab, de 998 cmc, în 3 cilindri, cu injecție, fără supraalimentare, având 65 CP și numai 95 Nm. Practic, are performanțe mai reduse față de entry-level-ul generației care pleacă și care încă mai poate fi cumpărată cu motor 1.2 de 75 CP, la 10.350 euro.

Motorul mai performant TCe 100, poate fi cumpărat de la 13.800 de euro, sau 15.000 euro cu cutie automată X-Tronic, în timp ce TCe 130 EDC costă aproape 18.000 de euro. Cel mai ieftin diesel este dCi 85, la 14.800 euro.

FOTO Renault a anunțat prețurile noului Clio pe piața din România

Din punct de vedere tehnic, noul Clio este mai performant prin prisma noii platforme, CMF-B, pe care o utilizează în premieră pentru Renault. O seamă de tehnologii de asistență, dar și de confort, la interior, vor fi disponbile clienților, standard sau opțional, astfel că prețul acoperă într-o oarecare măsură și noutățile.

FOTO Grupul BMW lansează cel mai puternic MINI din istorie CITEȘTE ȘI FOTO Grupul BMW lansează cel mai puternic MINI din istorie

Printre echipamentele standard anunțate de Renault se numără farurile LED, frânarea de urgență activă, cu detectarea bicicliștilor sau pietonilor, recunoașterea semnelor de circulație, asistență la distanța față de mașina din față, la menținerea benzii, faruri automate, dar și apel de urgență 112.

Pe cel mai înalt nivel de echipare, înainte de RS Line, apare în plus ecranul touch de 7 inci și alte echipamente.

Versiunea de top nu este o RS veritabilă, ci RS Line, adică doar aduce elementele de design specifice: linia dinamică de inspirație F1, semnătura de design specifică modelelor R.S., grilă  tip fagure, jante de aliaj de 17 inci, scaune sport cu susținere laterală, inserții din carbon, un volan sport din piele perforată marcat cu sigla R.S., pedalier de aluminiu tapițerie neagră, cu detalii și cusături roșii.

Renault Clio RS Line

Renault Clio RS Line

FOTO Renault a anunțat prețurile noului Clio pe piața din România

FOTO Renault a anunțat prețurile noului Clio pe piața din România

viewscnt
Afla mai multe despre
renault clio
preturi clio romania
noul renault clio
motoare clio