FOTO Test Drive: Porsche. Cum se simt la volan mașinile sport

Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 30 iun 2017

Porsche a prezentat jurnaliștilor din Europa de Est întreaga gamă de automobile sport produse într-un mod specific: o sesiune de teste pe circuitul de Formula 1 din Istanbul, alături de unii dintre cei mai experimentați piloți. De la cel mai accesibil Porsche, un Boxster de 2.0 litri, și până la impresionantul 911 Turbo S, am avut privilegiul de a simți puterea acestor mașini, incluisiv pe un asfalt udat de o ploaie insistentă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Testele rezervate presei pe circuitul din Istanbul au cuprins o serie de exerciții, capabile să pună în valoare tehnologiile Porsche. Nu doar motoarele, care ajung la puteri de peste 500 CP, ci și sistemele de asistență asigură un condus plăcut și sigur.  PSM este probabil cel mai important, pentru că stă de pază pentru ca orice greșeală, neatenție sau incident să nu transforme călătoria în dramă.

Evitarea unor obstacole pe suprafețe ude, frânarea de urgență și ocolirea de obstacole, simultan, simularea unui impact lateral, slalom printre obstacole, toate aceste exerciții sunt tot atâtea exepriențe pe care orice șofer ar trebui să le cunoască. Ca o paranteză, oricine poate accesa pachetul de teste de pe circuitul din Istanbul, contra cost.

718 Boxster/Cayman

Prima zi a fost dedicată familiei Boxster și Cayman, așa cum au ales sorții grupele de jurnaliști. Chiar dacă rotația grupelor pe mașini a fost completă în cele două zile de teste, aveam să descopăr mai târziu cât a contat acest detaliu. Și asta pentru că în ziua următoare a plouat aproape tot timpul cât am ieșit pe pistă.

FOTO Test Drive: Porsche. Cum se simt la volan mașinile sport

Revenind la Boxster, trebuie să spunem că este cea mai nouă generație dintr-un model care a reprezentat revenirea Porsche în lumea constructorilor puternici. Chiar dacă 911 este simbolul etern al acestei mărci, lansarea lui Boxster s-a făcut într-un moment în care marca avea cea mai mare nevoie de un astfel de model. Avea un motor de 2.5 litri, puțin peste 200 de cai putere și reprezenta spiritul sportiv al Porsche la un preț abordabil.

Roadsterul a ajuns acum la apatra generație, cu numărul de cod 982 și cu prefixul 718 în denumire. De ce 718? Prea multe explicații oficiale nu există, însă legătura cu mașinile de competiție din istoria mărcii și dorința producătorului de a extinde denumirile numerice la mai multe modele sunt câteva argumente pentru acest 718. Important este, însă, ceea ce reprezintă această mașină sport pe șosea.

În primul rând, 718 aduce o premieră, cu noile motoare cu patru cilindri. Avem un 2.0 litri și un 2.5 litri, ambele cu 4 cilindri boxer, în linie, turbo. Aici, de fapt, se face legătura cu istoricele modele sport 718, care erau echipate cu motoare în 4 cilindri. Acum rezultatul este spectaculos. Cel mai mic motor al mărcii Porsche generează 300 CP, cu 35 CP mai mult decât vechea generație, care dispunea de 2.7 litri, 6 cinlindri. Mașina are în plus o accelerație cu mult îmbunătățită, 4,7 secunde de la 0 la 100 km/h, cu PDK și Sport Chrono, față de 5,5 secunde ai generației anterioare.

Pentru 718 Boxster S, motorul 2.5 litri, cu 350 CP, face același lucru, cu 4,2 secunde față de 4,8. Supraalimentarea este realizată cu ajutorul unei turbine cu geometrie variabilă, regăsită până acum pe 911. Motorul produce astfel un cuplu maxim de 380 Nm, valoare care rămâne constantă de la 1950 rpm și până la 4500 rpm. Este o plajă lungă, care îți permite să accelerezi fără remușcări, indiferent la ce viteză o faci. Varianta S are chiar 420 Nm, cu 60 Nm mai mult decât vechea generație. Viteza maximă este de 275 km/h (285 pentru S), dar este greu de crezut că cineva va avea ocazia să o atingă prea ușor, dat fiind că, în condiții de circuit nu am depășit 250 km/h.

Odată urcat la volan, descoperi cu zâmbetul pe buze de ce acest model a primit atâtea aprecieri. Motorul amplasat central asigură un echilibru aproape impecabil mașinii și transformă în plăcere condusul, chiar și la viteze mici. Atunci când accelerezi, răspunsul este aproape instantaneu, grație turbinei care reușește să pre-condiționeze alimentarea cu carburant și să țină cuplul motor la un nivel ridicat. În plus, cu ajutorul cutiei PDK, scapi de grija schimbării vitezelor, pentru simplul motiv că nu ai cum să te miști mai repede decât computerul.

Dacă apeși butonul Sport Response Button, totul devine și mai sportiv, iar plăcerea crește. Sistemul de control de tip ESP, care la Porsche se numește PSM este autoritatea supremă, cea care nu lasă mașina nici măcar o secundă să plece de pe traseul stabilit de direcție. Îți lasă senzația că oricât ai dori, cu PSM actiuvat nu poți derapa. În fine, noile frâne stau de gardă la finalul fiecărei reprize de accelerație, mașina fiind echipată, ca urmare a performanțelor crescute, cu frâne mai mari și mai eficiente. În timp ce Boxter are discuri de 330 mm (299 pe spate) preluate de la vechiul Boxster S, noul S are frâne ce folosesc parțial componente de la 911. În viața reală, decelerarea este atât de agresivă încât ai impresia că mașina a fost remorcată din spate și trasă cu putere înapoi.

Audi și Porsche vor construi platforme comune pentru viitoarele mașini CITEȘTE ȘI Audi și Porsche vor construi platforme comune pentru viitoarele mașini

Să trecem acum la 718 Cayman, care este, ca întotdeauna, fratele cu hardtop al roadsterului Boxster. Numai că, acum, cei doi frați au devenit aproape indentici, fiind pentru prima dată când au aceleași specificații la motoare. În plus, Porsche a decis să vândă Cayman la un preț mai mic decât Boxster, așa cum face cu familia 911. Cele două versiuni de caroserie se comportă aporape identic, având chiar și o greutate similară, în ciuda caroseriei cabrio a lui Boxter. Nu în ultimul rând, noile evacuări au fost atent tunate astfel încât să nu lipsească șoferii lui Boxster/Cayman de plăcerea sunetului de altdată, tipic motoareleo cu 6 cilindri.

O primă concluzie la finalul turelor cu familia Boxster/Cayman din prima zi: noua generație denumită 718 este mai mult decât o mașină premium sport entry-level. Vorbim despre un roadster și un sport car extrem de agile, echilibrate și pline de forță, care aproape căî nu justifică achiziția unei mașini mai scumpe.

Panamera 4S, Turbo și Diesel

ZIua de test a continuat cu noul Panamera, o mașină la fel de puternică, ba chiar cu performanțe crescute, dar care îți conferă încă de la prima apăsare a accelerației o senzație de limuzină, fie ea și una sport. Această a doua generație, lansată în 2016, a rafinat și mai mult ideea unui amestec între o limuzină, un Grand Tourer  și o mașină sport, ceea ce a condus la o caroserie în patru uși, cu linie de coupe și motoare de circuit. Altfel spus, Panamera oferă mai multe mașini într-una singură, cu trăsături de Porsche autentice.

Panamera are trei motoare noi-nouțe, pentru cele trei versiuni de lansare: Panamera 4S este dotat cu un V6, de 2.9 litri, 440 CP, absolut suficienți pentru caroseria ce poate fi comparată cu cea a lui 911, aapoi, pentru cine vrea mai mult există puternicul Panamera Turbo cu uriașul V8 de 4.0 litri care poate furniza până la 550 CP, iar pentru amatorii de diesel, există Panamera 4S Diesel, cu o cilindree tot de 4 litri, tot un V8, dar 422 CP. Acesta din urmă oferă o putere suficient de mare, dar un cuplu maxim de 850 Nm, date care o poziționează ca lider al limuzinelor diesel. Asigură, practic, cele mai bune condiții pentru un Tourer, cu o eficiență maximă suprapusă peste performanțe sport de top.

Revenind la vîrful de gamă, aș vrea să insist puțin asupra lui. Motorul asigură puterea maximă într-un interval de turații de vis, 5.750 și 6.000 rpm. Acolo se simte bine o mașină sport și, indiferent de unele opinii contrare, probabil că orice tată își dorește acest compromis, pentru mașina de familie. Practic, la 1960 rpm motorul are deja cuplul maxim disponibil, la 3000 rpm puterea urcă la aproape 350 CP și urcă până aproape de maxim, în timp ce cuplul rămâne la valoare de vârf până la 4.500 rpm.

Toată această combinație asigură o accelerație de 3,8 secunde de la 0 – la 100 km/h, care este și mai mică (3,6 secunde) cu pachetul Sport Chrono. Viteza de 200 km/h este atinsă în numai 13 secunde de la plecarea de pe loc, o valoare și o senzație pe care doar o mașină sport le poate oferi. Toate modelele testate au fost intergale și echipate cu cutia PDK, cu dublu ambreiaj și 8 trepte.

Macan și Cayenne

SUV-urile Porsche au fost și ele prezente pe pista din Istanbul în prima zi de teste. Porsche Macan, cel mai mic SUV și cel mai nou din gama producătorului din Stuttgart, are și cele mai puține trăsături sportive din toată familia (din punct de vedre al aspectului), însă clienții nu se lasă impresionați de acest lucru și îl cumpără, pentru că este un Porsche din toate punctele de vedere. Aproape jumătate din producția Porsche de anul trecut a fost reprezentată de Macan, iar diferențele dintre el și vărul Audi Q5 nu țin numai de preț și aspect.

Am testat pe pistă noul Macan GTS, 3.0 litri, 360 CP, care nu este cu nimic mai prejos de un coupe sport. Are cu 20 de cai mai mult decât modelul  S, o accelerație de 5,2 secunde, de la 0 la 100 km/h, și un comportament pe circuit care te face să uiți că vorbim despre un SUV, cu aproape 1.900 kg greutate.

FOTO Test Drive: Porsche. Cum se simt la volan mașinile sport

Apoi a fost la rând Macan Turbo , 3.6 litri, motor ce se găsește și pe Cayenne, dar cu 20 CP în minus, și care face din acest mic SUV un obiect de temut, care nu doar că oferă niște accelerații fabuloase, dar te face să te simți pe viraje ca și cum ai sta în cele mai joase roadstere. Nu în ultimul rînd, cireașa de pe tortul testelor cu SUV-uri a fost Cayenne Turbo S, care are sub capotă fantasticul motor de 4.8 litri, cu 8 cilindri în V, twin turbo, și care are cu 50 de cai mai mult decât versiunea Turbo. Este un veritabil monstru, cu o putere fantastică, de care te simți responsabil la fiecare apăsare de pedală.

Dar, pentru că unui SUV îi stă bine în teren accidentat, mai multe despre Cayenne în ziua a doua a testului de la Istanbul.  

viewscnt
Afla mai multe despre
porsche
istanbul
driving academy
test drive