FOTO Toyota va lansa un nou SUV urban la Geneva

FOTO Toyota va lansa un nou SUV urban la Geneva
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 19 feb 2020

Toyota anunță o premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva: un nou automobil, un SUV care va completa gama japonezilor, inclusiv pentru piața europeană.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Toyota va lansa un SUV de clasă B, după cum anunță constructorul japonez, care va avea trăsături specifice: o gardă la sol ridicată, un sistem de tracțiune integrală inteligent și motorizări hibride. Anunțul este însoțit de o primă imagine de tip teaser, care lasă loc imaginației până la debutul oficial.

De asemenea, Toyota va prezenta noul Yaris, la prima apariție într-un salon auto, precum și a noului RAV4 plug-in hybrid. Tot o noutate, pentru europeni, va fi și noul Mirai, mașina cu hidrogen ajunsă la a doua generație, prezentată la nivel global în toamna trecută.

Cel mai mare contract pentru lucrări de infrastructură în Constanța din ultimii 30 de ani CITEȘTE ȘI Cel mai mare contract pentru lucrări de infrastructură în Constanța din ultimii 30 de ani

Toyota mai are în gamă un SUV de clasă B, C-HR, care se bucură de un real succes pe toate piețele, inclusiv în Europa, iar în trecut și-a mai încercat norocul cu Urban Cruiser, un model care a avut ghinion, cu vânzări slabe și note proaste la testele EuroNCAP. Acest model a fost retras de pe piața europeană.

Noul SUV de clasă B ce va fi dezvăluit la Geneva a fost dezvoltat pe aceeași platformă TNGA (Global Architecture) pe care se produce noul Yaris, o versiune mai scurtă decât cea de la C-HR. Asta înseamnă că SUV-ul va avea în jur de 4 metri lungime.

FOTO Toyota va lansa un nou SUV urban la Geneva

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota
suv toyota
b suv
toyota c-hr