Fuziunea Renault - Nissan prin transformarea Alianței într-o nouă companie revine în actualitate

Fuziunea Renault - Nissan prin transformarea Alianței într-o nouă companie revine în actualitate

Carlos Ghosn

Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 30 mar 2018

Speculațiile privind fuziunea dintre Renault și Nissan au revenit în piață, odată cu publicarea unei informații privind acest subiect, pe baza unor surse anonime. Carlos Ghosn anunțase deja că acest lucru este posibil.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ieri, acțiunile Renault s-au apreciat cu până la 8,3% pe fondul acestor informații.

Zvonurile legate despre o posibilă fuziune între membrii Alianței Renault - Nissan nu sunt noi, ci s-au derulat în ultimul an mult mai intens decât în anii precedenți, în special în legătură cu acordarea unui nou mandat de CEO al Renault lui Carlos Ghosn. Încă de la acel moment, mandatul primit a fost oferit explicit și pentru consolidarea Alianței, pentru crearea de structuri mai solide comune, în vederea unei mai bune sinergii pe piaț. Aici vorbim despre achiziții, dezvoltare, marketing și tot ce presupune activiatea unui porducător auto. Acum, informațiile vorbesc din nou despre o posibilă transformare într-o singură companie, care să fie trazacționată sub un singur nume pe toate bursele.

Jurnaliștii de la Bloomberg citează surse din apropierea celor două companii și a echipelor de negociere. Ce se știe este faptul că până la 1 aprilie, Carlos Ghosn trebuie să anunțe ceva. Inițial, se știa că va anunța noua structură de conducere a Alianței, cu directori care să se ocupe de fiecae departament în parte. Totul suna ca un fel de pregătire a unei uniuni. Informațiile apărute acum confirmă într-o oarecare nmăsură această evidență.

Recent, într-un interviu acordat publicației franceze BFM Business, CEO-ul Renault Group și președinte al celor trei companii membre ale Alianței, a răspuns deja întrebării care îi frământă pe acționarii celor trei companii: este posibilă fuziunea membrilor alianței? „Pourqoi-pas?” (De ce nu?), a spus Carlos Ghosn, precizând că fuziunea nu este un scop în sine, ci se va petrece natural, dacă se va petrece. Cu câteva zile înainte, Alianța Renault - Nissan - Mitsubishi anunțase noul plan prin care este accelerată convergența legăturilor dintre cele trei companii membre.

World Car of The Year 2018 - Volvo XC60, al doilea titlu major în acest an pentru SUV-urile suedezilor CITEȘTE ȘI World Car of The Year 2018 - Volvo XC60, al doilea titlu major în acest an pentru SUV-urile suedezilor

În prezent, Renault este controlată de cei doi acționari principali, Statul Francez și Nissan. Compania franceză deține, însă, 43% din Nissan. La momentul la care au apărut unele zvonuri privind posibila cumpărare a acțiunilor statului de către Nissan, reprezentanții Alianței au spus doar atât: sunt speculații, proporțiile acțiunilor deținute de cele două companii nu se vor modifica. Asta înseamnă că, dacă va exista o fuziune, conversia acțiunilor va pleca de la acest punct existent astăzi. Cel mai mare obstacol rămân acțiunile deținute de guvernul francez. Ghosn a spus că Nissan nu va agrea o legătură mai strânsă între cele două părți, dacă Franța va păstra controlul prin pachetul de 15%. De aici au apărut și speculațiile privind vânzarea. Mai mult, el amenințase anterior, voalat, că Alianța se poate destrăma dacă nu se transformî într-o structură cu legături mai puternice.

O noutate ar putea fi sediul companiei nou înființate. Acum, sediul Alianței Renault - Nissan - Mitsubishi este în Olanda. Partea franceză nu a fost de acord cu acest loc, dorind să rămână o companie franceză, cel puțin după sediu. Din acest motiv, vor fi, se pare, două sedii, la Paris și la Tokyo.

viewscnt
Afla mai multe despre
renaut
nissan
carlos ghosn