Guvernul alocă marilor primării subvenții de până la 190.000 lei/unitate pentru instalarea de stații de încărcare a vehiculelor electrice

Guvernul alocă marilor primării subvenții de până la 190.000 lei/unitate pentru instalarea de stații de încărcare a vehiculelor electrice
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 16 iun 2018

Guvernul va subvenționa cu cel mult 190.000 lei/unitate instalarea de stații de încărcare a vehiculelor electrice de către primăriile municipiilor reședință de județ și de către cea a Capitalei, banii provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate României de către UE și fiind gestionați de către Administrația Fondului pentru Mediu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Instituția a aprobat recent Ghidul de finanțare a "Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice".

"Suma maximă finanțată pentru instalarea unei stații de reîncărcare cu putere înaltă este de 190.000 lei, valoare ce reprezintă 90% din totalitatea chelutielilor eligibile", se arată în documentul de fundamentare a Ghidului de finanțare.

Ungaria va cheltui 12,5 miliarde euro pentru investiții în infrastructura rutieră și feroviară până în 2022 CITEȘTE ȘI Ungaria va cheltui 12,5 miliarde euro pentru investiții în infrastructura rutieră și feroviară până în 2022

Potrivit sursei citate, finanțarea este acordată în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile și în limita sumelor maxime ce pot fi alocate pentru fiecare solicitant. Sumele maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant sunt stabilite în funcție de numărul de locuitori, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, și anunțate la data lansării sesiunii de depunere a proiectelor.

Prin Program sunt finanțate stațiile de reîncărcare formate din minimum 3 puncte de reîncărcare de putere înaltă, alimentate de același punct de livrare din rețeaua publică de distribuție, din care 2 puncte de reîncărcare permit încărcarea în curent continuu, fiecare la o putere ≥ 50 kW și 1 punct de reîncărcare permite încărcarea în curent alternativ la o putere >22 kW a vehiculelor electrice.

"Sub rezerva îndeplinirii cumulative a criteriilor de eligibilitate, sunt eligibile pentru a participa în cadrul Programului unitățile administrativ teritoriale – reședințe de județ și Municipiul București", se menționează în document. Ghidul de finanțare poate fi citit integral aici.

Rusia transmite Norvegiei că planul de a mări prezența marinei americane subminează încrederea dintre Moscova și Oslo și nu va rămâne fără consecințe CITEȘTE ȘI Rusia transmite Norvegiei că planul de a mări prezența marinei americane subminează încrederea dintre Moscova și Oslo și nu va rămâne fără consecințe

Sunt considerate cheltuieli eligibile cele efectuate pentru achiziția de stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, cu lucrări de construcții și montaj al stațiilor de reîncărcare, cele aferente instalațiilor electrice, cu excepția cheltuielilor aferente instalației de racordare până la punctul de delimitare, care vor fi evidențiate separat în cadrul devizului general, cheltuielile efectuate pentru realizarea și instalarea panoului de informare, TVA aferentă proiectului, în condițiile în care aceasta a fost solicitată și nu este recuperabilă, rambursabilă sau compensată prin orice alte mijloace potrivit prevederilor legale,  cheltuielile cu active necorporale noi (brevete, licențe, know-how), diverse cheltuieli nepevăzute, precum și cheltuielile cu studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, în procent de maximum 4% din valoarea eligibila a capitolului „investiție de bază”.

Guvernul a aprobat recent o ordonanță de urgență pentru finanțarea cu aproximativ 400 milioane de euro, din fonduri UE, a dotării mai multor orașe cu tramvaie, troleibuze sau autobuze electrice, inclusiv puncte de reîncărcare, și echipamente aferente sistemelor de transport inteligente, precum și a dotării autorităților locale cu autobuze școlare de tip Diesel Euro 6, utilizate pentru transportul elevilor din învățământul preuniversitar de stat. 

Clădirile rezidențiale care dispun de mai mult de zece locuri de parcare vor trebui echipate cu infrastructura necesară instalării ulterioare a unui punct de reîncărcare a autovehiculelor electrice, prevede o propunere a Comisiei Europene de revizuire a Directivei privind performanța energetică a clădirilor și care va trebui aplicată inclusiv în România.

EXCLUSIV Ministerul Energiei: Conform legii, de litigiul internațional cu dezvoltatorii de parcuri fotovoltaice se ocupă cei de la Finanțe. Le vom acorda tot sprijinul CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ministerul Energiei: Conform legii, de litigiul internațional cu dezvoltatorii de parcuri fotovoltaice se ocupă cei de la Finanțe. Le vom acorda tot sprijinul

Aceeași cerință ar urma să fie aplicată și în cazul clădirilor nerezidențiale (noi sau renovate capital) cu mai mult de 10 locuri de parcare, dar numai pentru maximum 20% din locurile de parcare. În cazul acestui tip de clădiri va fi instalat și pus la dispoziția angajaților (eventual și clienților) cel puțin un punct de reîncărcare, pentru ca aceștia să-și poată alimenta autoturismul în timpul serviciului.

La finalul lunii iunie a anului trecut, CGMB a aprobat o hotărâre care prevedea că proprietarii sau administratorii de spații comerciale sau birouri care au mai mult de 100 de locuri de parcare vor fi obligați să instaleze și puncte de reîncărcare pentru autovehicule electrice, cei care nu respectă aceste prevederi putând fi sancționați cu amendă de la 3.000 la 5.000 de lei. Sumele provenite din aceste amenzi vor intra în bugetul Primăriei și vor fi folosite pentru proiecte de reducere a poluării aerului.

Compania Municipală Energetica București SA, înființată anul trecut la inițiativa primarului general al Capitalei Gabriela Firea și controlată de municipalitate prin Consiliul General al Municipiului București (CGMB), a contractat la finalul lunii martie un studiu de oportunitate privind proiectul construirii în București a unui număr de 40 de stații de încărcare a mașinilor electrice.

viewscnt
Afla mai multe despre
masini electrice
vehicule electrice
statii incarcare vehicule electrice
statii reincarcare masini electrice
subventii
administratia fondului pentru mediu
subventii primarii
certificate de emisii de gaze cu efect de sera