Guvernul se pregătește să taie plafonul de garanții pentru „Prima mașină”

Guvernul se pregătește să taie plafonul de garanții pentru „Prima mașină”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 4 feb 2020

Guvernul vrea să reducă cuantumul garanțiilor acordate programului Prima Mașină la 5 milioane de lei, motivând prin numărul extrem de mic al cererilor în 2019.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Doar șapte persoane au depus cereri de garantare prin programul Prima Mașină, în 2019, potrivit argumentației guvernamentale. Programul Prima Mașină, introdus în 2014 de Guvernul Ponta, a pornit cu garanții de 50 de milioane de lei, pentru a stimula achiziția de mașini noi, dar s-a dovedit, în timp, prea puțin atractiv pentru cumpărători, care au preferat metodele clasice de achiziție, rate sau leasing.

Anul trecut, programul a avut un plafon de 10 milioane de lei, însă pe parcursul anului (de la data stabilirii plafonului, în iulie, și până la finele lunii noiembrie) au fost acordate 7 garanții în valoare de 165.000 lei, „rezultând un grad de utilizare a plafonului de 1,65%”, este justificarea Executivului.

FOTO „Autostrada electrică” Iași-Târgu Mureș - finalizată CITEȘTE ȘI FOTO „Autostrada electrică” Iași-Târgu Mureș - finalizată

De la începutul programului și până la sfârșitul anului trecut au fost acordate 350 de garanții, cu o valoare totală de 6,21 milioane lei.

Începând din 2019, cei care doresc să beneficieze de garantarea unui credit pentru achiziția unui autoturism nou beneficiază de condiții mai bune: poate solicita garanția chiar dacă a mai deținut anterior în proprietate un autoturism, cu condiția să nu-l fi achiziționat în cadrul programului. În plus, au fost introduse în program și autoturismele nepoluante, hibrid și electric, cu plafoane de preț de maxim 100.000 lei plus TVA și, respectiv, 150.000 lei, plus TVA.

Plan radical: Guvernul ia în calcul interzicerea înmatriculării mașinilor sub Euro 5 CITEȘTE ȘI Plan radical: Guvernul ia în calcul interzicerea înmatriculării mașinilor sub Euro 5

Programul Prima Mașină a pornit cu handicap de la bun început, din cauza plafonării valorii mașinii achiziționate, la 50.000 lei, avantajând, evident, doar mașinile produse în România. Vârsta de până la 35 de ani a fost o altă condiție impusă de program, pentru a beneficia de 5% avans.

În prezent, pentru a beneficia de garantarea creditului, cumpărătorul trebuie să plătească 5% avans pentru motoare termice, 25% pentru hibride și 30% pentru electrice și PHEV.

viewscnt
Afla mai multe despre
prima masina
plafon garantii prima masina
conditii prima masina 2019