Interzicerea motoarelor auto cu combustie în Germania ar putea duce la pierderea a peste 600.000 de locuri de muncă

Interzicerea motoarelor auto cu combustie în Germania ar putea duce la pierderea a peste 600.000 de locuri de muncă
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 iul 2017

Peste 600.000 de locuri de muncă ar putea fi puse în pericol în Germania, până în 2030, de o posibilă interzicere a motoarelor auto cu combustie, potrivit unui studiu publicat marți de institutul german Ifo.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Trecerea la comercializarea de automobile cu emisii zero ar fi un pericol pentru 436.000 de locuri de muncă în sectorul productiv, iar restul în industrii asociate, precum furnizorii, se arată în studiul comandat de asociația auto VDA, scrie News.ro.

Asociația, care reprezintă producători ca Volkswagen, Daimler și BMW, discută cu guvernul un plan de reducere a poluării produse de automobilele diesel mai vechi, industria sperând că evite interzicerea completă a motoarelor diesel în unele orașe germane.

Vagoanele unui tren care circula de la Timișoara la București, cu 300 de călători, s-au rupt în mers de locomotivă. Trenul s-a întors la acestea după o oră CITEȘTE ȘI Vagoanele unui tren care circula de la Timișoara la București, cu 300 de călători, s-au rupt în mers de locomotivă. Trenul s-a întors la acestea după o oră

Multe orașe germane, între care Munchen și Stuttgart, au analizat interzicerea unor vehicule diesel, acuzând că poluarea crește numărul cazurilor de boli respiratorii.

Poluarea produsă de motoarele diesel a devenit un subiect sensibil de la izbucnirea scandalului manipulării testelor de poluare de către Volkswagen, care a recunoscut acest lucru în septembrie 2015, în urma unei investigații în Statele Unite.

viewscnt
Afla mai multe despre
motoare auto cu combustie