Italia, revenire parțială a pieței auto după pandemie. Dacia Sandero, a patra cea mai vândută mașină în iunie, în peninsulă

Italia, revenire parțială a pieței auto după pandemie. Dacia Sandero, a patra cea mai vândută mașină în iunie, în peninsulă
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 7 iul 2020

Piața de automobile din Italia a recuperat o parte din scăderea din ultimele luni, însă a rămas, în luna iunie, în teritoriul negativ, cu peste 20 de procente mai puțin față de anul trecut. Dacia a înregistrat un declin puțin mai mare decât media pieței, dar a reușit să se poziționeze cu cele două modele populare, Sandero și Duster, în Top 10.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Italienii au revenit în showroom-urile de automobile în luna iunie, după redeschiderea activităților, însă volumul total de autoturisme înmatriculate a fost de 132.457, mai mic cu 23,13% față de cel de anul trecut. Aceleași două mărci care au performat și pe alte piețe, Porsche și Volvo, împreună cu Ferrari, au fost singurele care au înregistrat creștere față de anul trecut. De asemenea, scăderi mai mici, cu o singură cifră, au raportat Ford (-9,84%), Toyota (-2,52%), Skoda (-1,01%), iar SEAT a avut un rezultat aproape identic cu cel de anul trecut (-0,18%).

Dacia a avut o revenire vizibilă, situată în zona medie a pieței, cu 6.393 de autoturisme înmatriculate, cu 25% mai puțin decât cele 8.532 din iunie 2019, ceea ce o ajută să-și conserve parțial cota de piață la aproape 5%.

Dacia întârzie să-și revină pe piața din Germania, care a scăzut și în iunie, în așteptarea Programului Rabla CITEȘTE ȘI Dacia întârzie să-și revină pe piața din Germania, care a scăzut și în iunie, în așteptarea Programului Rabla

Vânzările Dacia au fost susținute în egală măsură de Sandero, care a fost a patra cea mai vândută mașină în iunie, cu 3.221 de unități înmatriculate, cât și de Duster, locul șapte în topul vânzărilor, cu 2.960 unități.

Cele mai mari scăderi în luna a șasea le-au avut atât mărci de import (Opel, -46,6%, Nissan, -37%, Jaguar, -62,2%), cât și mărci locale (Alfa Romeo, -40,4%, Maserati, -45,85%). De altfel, liderul pieței locale, Fiat, a înregistrat o scădere de 20%, mai mare decât multe alte mărci de pe piață.

Pe întreg anul (ianuarie - iunie), piața are o scădere de 46 de procente, indusă de cele aproximativ două luni de blocaj, dar și de începutul de an în care vânzările erau deja în scădere ușoară. Dacia are un declin pe cele șase luni de 54,36%, cu aproape 10 puncte peste media pieței, cu 22.152 de unități înmatriculate, față de 48.539, câte raporta anul trecut în perioada similară.

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari europa
piata auto
inmatriculari italia
inmatriculari dacia
vanzari dacia sandero