Jaguar Land Rover concediază 10% din personalul uzinei în care este produs Range Rover Evoque

Jaguar Land Rover concediază 10% din personalul uzinei în care este produs Range Rover Evoque
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 24 ian 2020

Jaguar Land Rover a anunțat că va elimina aproximativ 10 procente din forța de muncă din uzina din Halewood, Marea Britanie, ca urmare a faptului că schimbă formatul schimburilor și eficientizează fabrica.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Constructorul britanic Jaguar Land Rover, deținut de indienii de la Tata Motors, a anunțat că uzina din Halewood, unde sunt produse modelele Range Rover Evoque și Land Rover Discovery Sport, va recurge la concedierea unei părți a angajaților.

„Jaguar Land Rover ia această măsură pentru a optimiza performanța, pentru a activa creșterea sustenabilă și a salva pe termen lung businesul de succes”, a anunțat JLR.

Vânzările Jaguar Land Rover au scăzut în 2019 cu 6%, pe fondul declinului pieței din China, dar și al regresului pieței locale, din Marea Britanie. Vânzările tot mai reduse de motoare diesel, care echipează cele mai multe din mașinile JLR, au contribuit și ele la această scădere.

Schimburile de muncitori de la Halewood vor trece de la trei la „doi plus”, din aprilie, potrivit companiei. Numărul celor care lucrează în uzina din Halewood se ridică la aproximativ 4.500 de persoane, din aceștia urmând să plece acasă circa 500.

Fostul ministru al Transporturilor Dan Costescu a fost ales directorul general al CFR Călători CITEȘTE ȘI Fostul ministru al Transporturilor Dan Costescu a fost ales directorul general al CFR Călători

JLR are trei uzine în Marea Britanie, toate urmând să fie amenințate de blocaje și dificultăți financiare, după intrarea în vigoare a Brexitului.

Cele două modele produse în uzina afectată au avut evoluții diferite anul trecut. Land Rover Discovery a fost cel mai vândut model al companiei, dar a înregistrat vânzări în scădere cu 13 procente. Range Rover Evoque a crescut cu circa 10 procente, însă ambele modele au „concurență” pe piața chineză deoarece sunt produse în China, în uzina locală a JLR.

viewscnt
Afla mai multe despre
jaguar land rover
concedieri jaguar
uzina range rover