LATAM Airlines s-a plasat sub protecția Legii falimentului

LATAM Airlines s-a plasat sub protecția Legii falimentului
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mai 2020

LATAM Airlines Group SA, cea mai mare companie aeriană din America Latină, a anunțat că, împreună cu filialele sale din SUA, Chile, Peru, Columbia și Ecuador, a solicitat să intre sub protecția capitolului 11 din Legea falimentului din SUA, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

LATAM este cea mai recentă victimă din rândul corporațiilor a epidemiei care a provocat oprirea majorității curselor aeriene, alăturându-se și altor operatori, cum ar fi Avianca Holdings (Columbia) și Virgin Australia Holdings Ltd, care s-au plasat sub protecția Legii falimentului în încercarea de a-și restructura datoriile, scrie Agerpres.

Lufthansa și guvernul german au ajuns la un acord preliminar pentru un plan de salvare de 9 miliarde de euro CITEȘTE ȘI Lufthansa și guvernul german au ajuns la un acord preliminar pentru un plan de salvare de 9 miliarde de euro

"Am implementat o serie de măsuri dificile pentru a atenua impactul acestei crize fără precedent cu care se confruntă industria aviatică, dar în cele din urmă această cale reprezintă cea mai bună opțiune", a afirmat directorul general al LATAM, Roberto Alvo.

Zborurile companiei vor continua în timp ce se află sub protecția Legii falimentului, iar filialele sale din Argentina, Brazilia și Paraguay nu au fost incluse în acest demers.

Operatorul aerian american Delta Air Lines este cel mai mare acționar al LATAM, plătind anul trecut 1,9 miliarde de dolari pentru o participație de 20%. Alți acționari importanți sunt familiile Cueto și Amaro, precum și Qatar Airways. 

viewscnt
Afla mai multe despre
latam airlines
faliment