LCV-urile cu propulsie electrică au urcat la 1,2% din piață. În România au fost cumpărate 54 de utilitare EV, anul trecut

LCV-urile cu propulsie electrică au urcat la 1,2% din piață. În România au fost cumpărate 54 de utilitare EV, anul trecut
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 17 apr 2020

Datele colectate de Asociația Europeană a Constructorilor de Autovehicule (ACEA) arată că aproape toate vehiculele comerciale ușoare din Europa funcționează cu motoare diesel, dar avansul propulsiei electrice începe să se vadă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anul trecut, 92,8% din toate vehiculele comerciale ușoare noi înmatriculate în Europa au fost echipate cu motoare diesel, arată statisticile ACEA, care precizează că mașinile cu motor pe benzină au reprezentat doar 4,4% din înmatirculările de LCV. Îmbucurătoare în schimb este creșterea ponderii vehiculelor electrice (plug-in), la 1,2% din totalul pieței, iar a vehiculelor cu propulsie alternativă (gaz natural, GPL, etanol, biofuel) a urcat la 2,8% din piață.

În România, ponderea dieselului în segementul LCV a fost de 97,8%, cea a benzinei, de 1,9%, iar a vehiculelor electrice, de 0,2%. În total, doar 54 de vehicule comerciale ușoare electrice au fost înmatriculate în România, față de 23 în 2018, în timp ce hibride au fost 8, iar cu combustibili alternativi, 18. Propulsiile tradiționale au însumat 22.625 de vehicule diesel, cu 21,2% mai multe ca în 2018, și 429 de LCV_uri cu motoare pe benzină, cu 9,7% mai multe.

În total, numărul de LCV-uri diesel din Europa a crescut cu 2,4% anul trecut, la 1,95 milioane de unități, cele mai mari creșteri fiind în Germania și Franța, în timp ce în Italia și Spania au scăzut ușor. Numărul LCV-urilor cu benzină a urcat mai mult, cu 14,9%, dar volumul lor a rămas mic, 93,373 unități. Interesant este faptul că în Germania acest tip de carburant a scăzut pe segmentul LCV, în timp ce în Spania sau Franța a crescut masiv.

ULTIMA ORĂ Renault, proprietarul Dacia, se retrage din China CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Renault, proprietarul Dacia, se retrage din China

Utilitarele electrice reprezintă deocamdată o nișă în Europa, dar creșterea acestora a fost de 23%, la 26.107 unități, cele mai mari piețe fiind Franța și Germania, care au acaparat 60% din totalul pieței europene.

Hibridele au totalizat 4.577 de unități, cu o creștere masivă, 160%, dar cauzată de o raportare la o bază foarte mică în 2018.

Autovehiculele comerciale ușoare cu propulsie alternativă au crescut cu 33,6%, la 27.305, Italia fiind cea mai mare piață pentru acest tip de combustibil, mai puțin poluant.

viewscnt
Afla mai multe despre
vehicule comerciale electrice
pondere diesel europa
inmatriculari lcv