LISTA Dacia Sandero, calificată în finala World Car of the World, categoria Mașini Urbane

LISTA Dacia Sandero, calificată în finala World Car of the World, categoria Mașini Urbane
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 10 feb 2022

Organizația care derulează competiția World Car of The World (Mașina Anului în Lume) a anunțat finaliștii pentru ediția 2022 a acestui concurs, fiind alese cele 10 mașini votate de jurați. De asemenea, au fost desemnate finalistele categoriilor Electrice, Performanță, Mașina Urbană, Design și Lux.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacia Sandero nu s-a calificat în categoria principală a World Car of the Year, unde competiția este extrem de strânsă, dar a reușit să prindă unul dintre cele cinci locuri în categoria World Urban Car, în care au fost alese cele mai bune mașini de oraș din lume. Pe lista principală, a celor mai bune mașini, au fost desemnate, ca finaliste, 10 automobile:

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

- Audi Q4 e-tron

- Cupra Formentor

- Ford Mustang Mach-E

- Genesis G70

- Honda Civic

- Hyundai Ioniq 5

- Hyundai Tucson

- Kia EV6

- Lexus NX

- Toyota GR86 / Subaru BRZ

De asemenea, categoriile în care vor fi acordate titluri de „Mașina Anului” vor fi:

World Electric Vehicle of the Year (categorie nouă)

- Audi e-tron GT

- BMW iX

- Ford Mustang Mach-E

- Hyundai Ioniq 5

- Mercedes-Benz EQS

Primele date - Vânzările de automobile la nivel global au crescut cu peste 5 procente. Europa și Japonia, singurele piețe mari ale lumii care au avut scăderi CITEȘTE ȘI Primele date - Vânzările de automobile la nivel global au crescut cu peste 5 procente. Europa și Japonia, singurele piețe mari ale lumii care au avut scăderi

World Urban Car

- Dacia Sandero

- Opel Mokka

- Renault Kiger

- Toyota Yaris Cross

- Volkswagen Taigun

World Luxury Car

- Audi Q5 Sportback

- BMW iX

- Genesis GV70

- Mercedes-Benz EQS

- Volvo C40 Recharge

World Performance Car

- Audi e-tron GT

- BMW M3/M4

- Porsche 911 GT3

- Toyota GR86 / Subaru BRZ

- Volkswagen Golf GTI/R

LISTA Dacia Spring se scumpește din nou, în toată Europa, cu excepția Germaniei. În România are cea mai mare creștere a prețului CITEȘTE ȘI LISTA Dacia Spring se scumpește din nou, în toată Europa, cu excepția Germaniei. În România are cea mai mare creștere a prețului

Pentru categoria Design, juriul a ales dintre finalistele din toate categoriile concursului, cinci mașini:

- Audi e-tron GT

- Ford Mustang Mach-E

- Hyundai Ioniq 5

- Kia EV6

- Mercedes-Benz EQS

Evenimentul final, în care vor fi anunțate mașinile care au câștigat fiecare categorie, va avea loc pe 13 aprilie, în cadrul Salonului Auto din New York (NAIAS).

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia sandero masina anului
world car of the year
finala masina anului