Lufthansa a obținut primul profit operațional de la declanșarea crizei coronavirusului

Lufthansa a obținut primul profit operațional de la declanșarea crizei coronavirusului
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 nov 2021

Compania germană Lufthansa se așteaptă ca cererea mare pentru afacerile sale de transport de marfă, care sunt în plină expansiune, și redresarea zborurilor de pasageri să continue anul viitor, după ce a raportat în trimestrul al treilea primul profit operațional de la declanșarea crizei coronavirusului, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Grupul a raportat un câștig ajustat înainte de dobânzi și taxe (EBIT) de 17 milioane de euro (20 de milioane de dolari) în trimestrul al treilea, față de o pierdere de 1,262 de miliarde de euro cu un an în urmă, susținut de afacerile puternice de transport de marfă și de cererea în creștere în timpul sezonului de vară, odată cu relaxarea restricțiilor de călătorie, scrie News.ro.

Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

”Am depășit o altă etapă în ieșirea din criză: ne-am întors pe negru”, a spus directorul general Carsten Spohr.

Analiștii se așteptau la o pierdere EBIT ajustată de 33 de milioane de euro, potirvit unui sondaj de opinie pus la dispoziție de companie.

Activitatea de transport aerian a Lufthansa a raportat un EBIT ajustat record de 301 milioane de euro, deoarece cererea și tarifele de transport aerian au crescut ca efect al blocajelor din transporturile maritime și al perturbărilor lanțurilor globale de aprovizionare.

”Decalajul favorabil dintre cerere și ofertă va dura cel puțin până în 2022, dar cu un grad ridicat de probabilitate dincolo de aceasta”, a spus Spohr.

Veniturile companiei aproape s-au dublat în trimestrul al treile, la 5,2 miliarde de euro, în comparație cu prognoza analiștilor de 5,5 miliarde.

Lufthansa, care deține și Eurowings, Swiss, Brussels și Austrian Airlines, a declarat că se așteaptă ca cererea să se dezvolte pozitiv, rezultând câștiguri pozitive înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare (EBITDA) în trimestrul al patrulea.

Capacitatea din al treilea trimestru, măsurată în locuri-kilometri disponibili, a fost de 50% din nivelul de dinainte de criză. Compania se așteaptă ca în 2022 capacitatea să crească la peste 70% din nivelul din 2019.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

Rezervările sunt în prezent la 80% din nivelurile din 2019, a spus compania aeriană, determinate de recuperarea rezervărilor de afaceri și de cererea în creștere pentru zboruri pe distanțe lungi, în special către Statele Unite, cea mai importantă și profitabilă piață a Lufthansa.

Odată cu deschiderea SUA pentru călătorii din Europa săptămâna viitoare, Spohr a spus că rezervările transatlantice erau deja în jur de 80% din nivelurile de dinaintea crizei, adăugând că se așteaptă ca China continentală să se deschidă la jumătatea anului 2022 și nu la începutul anului viitor.

Grupul, care a primit anul trecut o finanțare publică de 9 miliarde de euro pentru a rămâne pe linia de plutire, a declarat că se așteaptă la cheltuieli de capital de aproximativ 2 miliarde de euro anul viitor și că are ca obiectiv pe termen lung 2,5 miliarde pe an.

viewscnt
Afla mai multe despre
lufthansa
coronavirus