Lufthansa amenință cu insolvența

Lufthansa amenință cu insolvența
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 iun 2020

Compania aeriană germană Lufthansa a avertizat, miercuri, că ar putea să ceară plasarea în insolvență, dacă termenii acordului de salvare convenit cu Guvernul german nu vor fi aprobați de către un număr suficient de acționari la adunarea programată să aibă loc la finele acestei luni, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acest avertisment a venit după ce miliardarul Heinz Hermann Thiele, cel mai mare acționar de la Lufthansa, a acordat un interviu cotidianului german FAZ, în care a criticat acordul de susținere, în special cu privire la implicarea Guvernului german cu privire la operațiunile companiei.

Volkswagen a anunțat achiziția integrală a acțiunilor AUDI AG, cu circa 50% mai scump decât valoarea de piață CITEȘTE ȘI Volkswagen a anunțat achiziția integrală a acțiunilor AUDI AG, cu circa 50% mai scump decât valoarea de piață

Lufthansa a subliniat că se așteaptă la un grad de participare mai mic de 50% la Adunarea Generală extraordinară din 25 iunie, la care va fi supus votului pachetul de susținere convenit cu Guvernul german, ceea ce înseamnă că două treimi dintre cei prezenți la AGA vor trebui să voteze în favoarea acordului pentru ca acesta să fie aprobat, scrie Agerpres.

"Având în vedere ultimele declarații publice făcute de către cel mai mare acționar al companiei, Heinz Hermann Thiele, Consiliul de Administrație consideră că există posibilitatea ca pachetul de stabilizare să nu strângă majoritatea de două treimi din voturile necesare pentru aprobarea sa. Aceasta ar însemna că Deutsche Lufthansa AG ar putea să fie nevoită să solicite plasarea sub protecția legii insolvenței", a informat compania aeriană germană.

Cea mai mare operațiune de salvare a unei companii demarată de Guvernul german de la debutul crizei coronavirusului prevede că Executivul de la Berlin va prelua o participație de 20% în Lufthansa, în schimbul sumei de 300 milioane de euro. De asemenea, Guvernul german va injecta în companie 5,7 miliarde de euro, iar Banca de dezvoltare KfW și alte bănci vor acorda companiei un împrumut de trei miliarde de euro, pe trei ani. Va fi pentru prima dată de la privatizarea completă a Lufthansa, în 1997, când statul german va redeveni acționar la compania aeriană.

Autoritățile de la Berlin au ajuns la un acord cu Comisia Europeană (CE) în privința pachetului de salvare a companiei aeriene Lufthansa.

Compromisul, la care au ajuns negociatorii Berlinului și Comisiei Europene, prevede că Lufthansa va ceda concurenților până la 24 de sloturi orare de decolare și aterizare utilizate de opt avioane staționate la aeroporturile din Frankfurt și München.

Lufthansa a precizat că aceste sloturi vor putea fi preluate de către un concurent european care nu a beneficiat de ajutoare de stat, din cauza pandemiei de coronavirus.

viewscnt
Afla mai multe despre
lufthansa
acord de salvare