Lufthansa anunță concedieri, în cadrul planului de restructurare

Lufthansa anunță concedieri, în cadrul planului de restructurare
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 iul 2020

Lufthansa va renunța la 20% dintre pozițiile de conducere (aproximativ 200 de persoane) și la 1.000 de angajați din sectorul administrativ, în cadrul planului de restructurare menit să ajute operatorul aerian german să facă față crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmit DPA și Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Grupul Lufthansa, care are aproximativ 138.000 de angajați, a precizat de asemenea că își va reduce la jumătate investițiile în noile aeronave, dar până în 2023 va achiziționa până la 80 de noi avioane, scrie Agerpres.

VIDEO & FOTO Audi Q4 Sportback e-tron Concept, ultimul pas înainte de apariția noului model electric de serie CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Audi Q4 Sportback e-tron Concept, ultimul pas înainte de apariția noului model electric de serie

Luna trecută, acționarii Lufthansa au votat în favoarea unui plan de salvare în valoare de nouă miliarde de euro (10,20 miliarde de dolari) convenit cu Guvernul german. Planul, care prevede că Executivul de la Berlin va dobândi o participație de 20% la Lufthansa, a fost aprobat prin votul deținătorilor a peste 98% dintre acțiunile companiei aeriene.

viewscnt
Afla mai multe despre
lufthansa
concedieri