Lufthansa își păstrează decizia de a declanșa disponibilizări masive

Lufthansa își păstrează decizia de a declanșa disponibilizări masive
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 oct 2020

Până la 30.000 de locuri de muncă sunt amenințate în cadrul Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, datorită prăbușirii traficului aerian ca urmare a pandemiei de Covid-19, a avertizat conducerea companiei germane.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

„Suntem hotărâți să păstrăm cel puțin 100.000 din cele 130.000 de poziții din grup”, a declarat Carsten Spohr, CEO al Lufthansa, într-o scrisoare trimisă angajaților săi duminică din care AFP a obținut o copie.

Urgent Cargus angajează peste 1.000 de persoane în toată țara până la sfârșitul anului. Compania a înregistrat creșteri de peste 33% în perioadele de pandemie și izolare și acum se pregătește de Black Friday CITEȘTE ȘI Urgent Cargus angajează peste 1.000 de persoane în toată țara până la sfârșitul anului. Compania a înregistrat creșteri de peste 33% în perioadele de pandemie și izolare și acum se pregătește de Black Friday

Lufthansa pierde în prezent un milion de euro la fiecare două ore, comparativ cu unul la fiecare oră la începutul pandemiei, scrie Hotnews.ro.

Lufthansa anunțase în iulie că va renunța la 20% dintre pozițiile de conducere (aproximativ 200 de persoane) și la 1.000 de angajați din sectorul administrativ.

În iunie, acționarii Lufthansa au votat în favoarea unui plan de salvare în valoare de nouă miliarde de euro (10,20 miliarde de dolari) convenit cu Guvernul german. Planul, care prevede că Executivul de la Berlin va dobândi o participație de 20% la Lufthansa, a fost aprobat prin votul deținătorilor a peste 98% dintre acțiunile companiei aeriene.

Lufthansa a raportat în trimestrul trei o pierdere operațională gravă de 1,26 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
lufthansa
disponibilizari