Marea Britanie cere detalii cu privire la acuzațiile formulate de SUA împotriva Fiat Chrysler

Marea Britanie cere detalii cu privire la acuzațiile formulate de SUA împotriva Fiat Chrysler
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 13 ian 2017

Autoritățile britanice au cerut de urgență informații de la Agenția de Mediu a SUA cu privire la presupusa încălcare de către Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a normelor antipoluare, după ce agenția americană a acuzat producătorul auto italian că ar fi folosit un dispozitiv ilegal pentru a ascunde nivelul real al noxelor emise de mașinile sale, a anunțat Departamentul pentru Transport din Marea Britanie.  

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Cerem urgent informații de la Agenția pentru Protecția Mediului a SUA (…), precum și de la producător, cu privire la automobilele comercializate pe piața din Marea Britanie", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Transport, citat de Reuters.

Agenția de Mediu de peste Ocean a acuzat, joi, producătorul italian că ar fi trucat testele de mediu în cazul a peste 100.000 de mașini diesel vândute în SUA, folosind un soft similar celui utilizat de grupul german Volkswagen.

Metrorex își cumpără 150 milioane cartele magnetice și contactless de la două companii din Franța, cărora le va plăti 36 milioane lei CITEȘTE ȘI Metrorex își cumpără 150 milioane cartele magnetice și contactless de la două companii din Franța, cărora le va plăti 36 milioane lei

Directorul general al Fiat Chrysler, Sergio Marchionne, a negat vehement acuzațiile, spunând că grupul italian nu a încercat niciodată să folosească un soft pentru a manipula testele de mediu.

Anul trecut, producătorul italian a fost acuzat în repetate rânduri de autoritățile din Germania de folosirea unui dispozitiv ilegal pe mașinile diesel. În luna septembrie, Berlinul a informat Comisia Europeană despre existența unui dispozitiv ilegal pe mașinile companiei, după ce teste efectuate de autoritățile locale au relevat un nivel al noxelor peste limita permisă în cazul a patru modele.

De cealaltă parte, autoritățile italiene au declarat că testele proprii nu au indicat existența unui astfel de dispozitiv și au refuzat să ia măsuri împotriva producătorului auto.

Acțiunile Fiat Chrysler s-au depreciat, joi, cu 16% pe bursa de la Milano și cu 10,3% la New York. Vineri dimineață, titlurile companiei au mai recuperat din pierdere, iar în jurul orei 10:50 erau în creștere cu peste 5%, la 9,24 euro/unitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
fiat chrysler
marea britanie
sua
acuzatii
dispozitiv ilegal
diesel
teste mediu