Mercedes-Benz recheamă în România și modelele Euro 6b, acuzate de KBA că nu respectă legislația emisiilor

Mercedes-Benz recheamă în România și modelele Euro 6b, acuzate de KBA că nu respectă legislația emisiilor
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 7 aug 2019

Mercedes-Benz România a revenit cu campania de rechemare în service și cu modelele echipate cu motoare Euro 6b, anunțate deja pe site-ul Daimler. Este vorba însă de mult mai puține automobile, în acest caz.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mercedes-Benz a demarat, la solicitarea KBA (Autoritatea Germană pentru Vehicule), rechemarea unui număr de 26 de automobile afectate de o posibilă neconformitate a emisiilor motorului. Cei de la KBA au acuzat Mercedes-Benz de existența unor dispozitive ilegale de manipulare, cerând de urgență rescrierea softului motorului.

Daimler a ripostat, spunând că acuzația nu este întemeiată. Cu toate acestea, a fost demarată campania, care cuprinde nu mai puțin de 670.000 de automobile diesel cu motoare Euro 6b, ultima generație de astfel de motoare. Potrivit informațiilor Daimler de pe site-ul oficial, modelele afectate sunt Vito 1.6 litri diesel (OM 622), C-Class 1.6 litri diesel (OM 626), ML/GLE/GL/GLS 3.0 litri diesel (OM 642), V-Class 2.2 litri diesel (OM 651) și GLC 2.2 litri diesel (OM 651). Mai sunt și alte modele, care vor fi anunțate individual.

Săptămâna trecută, Mercedes-Benz România a anunțat și cealaltă campanie, pentru motoare Euro 5, care vizează însă mult mai multe vehicule, respectiv 868 vândute în România, al căror software va fi rescris. Pe site-ul Daimler există mai multe precizări referitoare la această campanie, care vizează 41.000 de automobile GLK, produse până în 2015, respectiv modelul 220 CDI 4MATIC, Euro 5. 22.500 din aceste automobile se află în Germania, restul în țările din UE.

Uber a deschis în București cel mai mare centru de asistență pentru șoferi și curieri din Europa Centrală și de Est CITEȘTE ȘI Uber a deschis în București cel mai mare centru de asistență pentru șoferi și curieri din Europa Centrală și de Est

Precizările companiei referitoare la aceste rechemări spun că “potrivit interpretării dată de KBA legii, anumite calibrări specifice ale funcționalităților motorului vehiculelor trebuie modificate. Daimler a depus o obiecție împotriva ordinului administrativ al KBA și va clarifica chestiunile legale în tribunal, dacă va fi necesar”.

Aici găsiți lista tuturor modelelor din campania de rechemare la nivel european pentru motoare Euro 6b. https://www.daimler.com/documents/innovation/other/uebersicht-modelle-diesel-rueckruf-published-by-daimler.pdf

 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes rechemare
mercedes vito
kba recall mercedes benz
mercedes euro 6b