Ministerul Finanțelor: Banca Mondială va începe în 30 octombrie prima misiune tehnică la autostrada Ploiești-Brașov

Ministerul Finanțelor: Banca Mondială va începe în 30 octombrie prima misiune tehnică la autostrada Ploiești-Brașov
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 oct 2017

Banca Mondială va demara în 30 octombrie prima misiune tehnică în cazul autostrăzii Ploiești-Brașov, parte din autostrada A3, anunțul fiind făcut în cadrul vizitei pe care ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a efectuat-o recent la Washington, a anunțat miercuri Ministerul Finanțelor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Autostrada A3, din care sunt operaționale doar două secțiuni, va avea o lungime de peste 600 de kilometri și va face legătura între București și granița cu Ungaria. Lucrările au întârziat mai mulți ani pe mai multe segmente, în special pe cel mai dificil tronson, Comarnic-Brașov, scrie News.ro.

În luna septembrie, premierul Mihai Tudose a afirmat că a cerut ajutor din partea Băncii Mondiale pentru autostrada București-Brașov, parte din A3.

Split TVA, doar pentru firme în insolvență sau rău-platnice, impozitul pe venituri scade la 10%. Puterea nu promite că impozitul pe dividende va mai fi eliminat sau că salariile mai cresc. Pensiile mai așteaptă: \ CITEȘTE ȘI Split TVA, doar pentru firme în insolvență sau rău-platnice, impozitul pe venituri scade la 10%. Puterea nu promite că impozitul pe dividende va mai fi eliminat sau că salariile mai cresc. Pensiile mai așteaptă: "Cum amânați?" "Cu grijă!"

Ionuț Mișa a participat, în perioada 11 - 16 octombrie 2017, la reuniunea anuală a Grupului Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional (FMI). În cadrul reuniunii, ministrul a avut o discuție cu vicepreședintele Băncii Mondiale, Cyril Muller, în vederea acordării unei finanțări pentru autostrada Ploiești – Brașov.

”Banca și-a declarat sprijinul, urmând să demareze deja prima misiune tehnică începând cu data de 30 octombrie 2017”, se arată în comunicat.

Mișa a mai avut o serie de întâlniri care au vizat discuții despre strategia fiscal-bugetară 2017-2019, el dând asigurări că România își va menține deficitul bugetar sub 3% în 2017 și 2018.

Un alt punct al discuției s-a referit la implicarea specialiștilor Băncii Mondiale, împreună cu alte instituții financiare internaționale, în privința construirii a opt spitale regionale.

Mișa a participat și la o masă rotundă cu reprezentanții unor companii membre ale Consiliului de Afaceri Americano – Român (AMRO). Oficialul român a declarat că România oferă oportunități multiple companiilor americane, în special în domenii precum apărarea, cercetarea – dezvoltarea, domeniul sănătății sau infrastructura, și a invitat companiile prezente la reuniune să exploreze noi posibilități de extindere a activităților în România.

”Programul ministrului român la Washington a inclus, totodată, întâlniri cu reprezentanți ai Constituentei Olandeze (din care face parte și România), cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), dar și cu cei ai IFC (Corporația Financiară Internațională). Ministrul Finanțelor Publice a fost însoțit la Washington de secretarii de stat cu atribuții pe relația cu instituțiile financiare internaționale și fiscalitate”, se arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca mondiala
autostrada ploiesti brasov