Ministrul Transporturilor anunță că ministerul este pregătit să semneze contractul pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Ploiești-Brașov

Ministrul Transporturilor anunță că ministerul este pregătit să semneze contractul pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Ploiești-Brașov
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 ian 2021

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că proiectul autostrăzii care ar trebui să lege Ploieștiul de Brașov face parte din categoria celor "despre care se vorbește și cu care nu s-a întâmplat nimic” de 16 ani. El anunță că săptămâna viitoare va fi semnat contractul pentru studiul de fezabilitate pentru acest proiect și susține că va cere firmei care va realiza studiul să livreze mai repede soluțiile pentru unele tronsoane.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Au trecut 16 ani de promisiuni, dar de lucruri concrete în a face un pas înainte, în a pregăti proiectul tehnic. (...) În ăștia 16 ani în care a mers greu nu s-a întâmplat nimic. Săptămâna viitoare ar trebui să semnăm sau, în fine, s-au trimis documentele către firma care a câștigat licitația pentru proiectul tehnic al acestei autostrăzi de la Ploiești la Brașov. Așa cum a fost lansat înainte de mandatul meu caietul de sarcini, este doi ani cred studiul de fezabilitate și șase luni proiectul tehnic. Ceea ce vreau să fac este ca pe zonele ușoare și pe zonele critice să conving firma să ne livreze mai repede documentația. De exemplu, ocolitoare la Comarnic, să ne scape problema de acolo”, a declarat Cătălin Drulă, marți seară, la TVR.

FOTO Audi lansează pe piață versiunile coupe Q5 și SQ5 Sportback, rivalii lui BMW X4 și Mercedes GLC Coupe CITEȘTE ȘI FOTO Audi lansează pe piață versiunile coupe Q5 și SQ5 Sportback, rivalii lui BMW X4 și Mercedes GLC Coupe

În ceea ce privește execuția tronsonului, ministrul a estimat că aceasta va dura 18-24 de luni, scrie News.ro

"Trebuie să fie mai repede de 10 ani. (...) Studiul de fezabilitate care se semnează săptămâna viitoare este de doi ani și eu aș vrea ca firma să îl livreze mai repede. Dacă îl livrează partea de la Comarnic mai repede, dăm drumul la execuție. Execuția o să dureze 18-24 de luni, e peste râul Prahova, e destul de complicat în zona respectivă”, a adăugat ministrul.

El a spus că și-a propus să realizeze un site pentru proiectul acestei autostrăzii, din momentul semnării contractului pentru documentație, iar acest site ar urma să arate oamenilor modul în care avansează lucrările la acest proiect.

"Îmi doresc ca anul acesta să fie recordul în materie de sume investite în infrastructură rutieră și feroviară”, a mai declarat ministrul Transporturilor, arătând că suma alocată pentru acestea în anul în curs va fi de 8 miliarde de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul transporturilor
cătălin drulă
autostrada ploiești-brașov