Nou model de automobil în China

Nou model de automobil în China

Sursa foto: Michael Vi / dreamstime.com

Profit.ro
Profit.ro
scris 10 ian 2021

Producătorul chinez de automobile electrice Nio a lansat primul său model sedan, numit ET7, care are o autonomie de peste 1.000 de kilometri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Producătorul chinez de automobile electrice Nio a lansat, sâmbătă, primul său model sedan, numit ET7, care are o autonomie de peste 1.000 de kilometri, și intenționează să își extingă gama de vehicule, pentru a atrage un număr mai mare de cumpărători, transmite Reuters, preluată de News.ro. Lansarea ET7, la un eveniment organizat în orașul Chengdu,  din vestul Chinei, a avut loc în timp ce compania americană Tesla a început să comercializeze pe piața chineză SUV-ul Model Y, fabricat în China.

Pe piața chineză, sedanurile și SUV-urile reprezintă circa 46% din vânzările totale de vehicule. Directorul general al Nio, William Li, a spus că noua tehnologie pentru baterii a companiei conferă automobilului ET7 o autonomie de peste 1.000 de kilometri, între două încărcări.

Germania, cea mai mare piață auto din Europa, are o cădere istorică. Și Dacia a încheiat anul în declin, cu o cotă de piață puternic diminuată CITEȘTE ȘI Germania, cea mai mare piață auto din Europa, are o cădere istorică. Și Dacia a încheiat anul în declin, cu o cotă de piață puternic diminuată

Prețul de pornise al ET7 va fi de 378.000 de yuani (58.378 de dolari) pentru mașina fără bateria care este una dintre cele mai scumpe componente. Bateria poate fi închiriată de la companie. Incluzînd și bateria, prețul de pornire va fi de 448.000 de yuani.

Li a spus că ET7 va fi dotată cu senzori lidar, care ajută ca mașina să perceapă mediul înconjurător și care sunt incluși deseori pe mașinile autonome pentru asistarea șoferilor, o tehnologie respinsă de directorul general al Tesla, Elon Musk.

FOTO & VIDEO Marca sud-coreeană Kia și-a prezentat noul logo și un nou slogan de marcă, cu artificii și drone CITEȘTE ȘI FOTO & VIDEO Marca sud-coreeană Kia și-a prezentat noul logo și un nou slogan de marcă, cu artificii și drone

Producătorul auto din California, care vinde sedanuri Model 3 fabricate în Shanghai, tocmai a început să vândă vehicule Model Y, cu un preț care pornește de la 339.900 de yuani. Compania folosește senzori pentru asistarea șoferului. Nio, care anul trecut a livrat 43.728 de vehicule, are o capitalizare de piață de peste 92 de miliarde de dolari,  mai mare decât a producătorilor de automobile convenționale Daimler și General Motors.

Investitorii au alocat miliarde de dolari în dezvoltarea de vehicule electrice. În prezent, Nio comercializează trei modele SUV, construite la o fabrică auto din Hefei, oraș din estul Chinei. Constructorul auto chinez Xpeng, care concurează Nio, a anunțat joi, pe o rețea de socializare, că intenționează să lanseze un nou model sedan. În prezent, gama de vehicule a Xpeng include un sedan și un SUV.

viewscnt
Afla mai multe despre
nio
china
auto