Noul aeroport internațional din Berlin se deschide sâmbătă, în mijlocul unei crize a industriei aeronautice

Noul aeroport internațional din Berlin se deschide sâmbătă, în mijlocul unei crize a industriei aeronautice
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 oct 2020

După 14 ani de construcție și șase inaugurări amânate, noul aeroport internațional din Berlin (Berlin Brandenburg Airport - BER) va spune sâmbătă bun venit primilor săi pasageri, însă momentul în care are loc inaugurarea nu putea fi unul mai nepotrivit, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Pandemia de COVID-19 a aruncat industria aeronautică mondială în cea mai gravă criză din istorie, iar o revenire nu este așteptată în următorii ani. Consiliul Internațional al Aeroporturilor din regiunea Europa (ACI Europe) a avertizat marți că aproape 200 de aeroporturi din Europa se vor confrunta cu posibilitatea intrării în insolvență în următoarele luni.

Destinat să înlocuiască aeroporturile existente - Tegel și Schonefeld - Aeroportul Internațional Berlin Brandenburg Willy Brandt (BER) trebuia să fie inaugurat festiv pe 3 iunie 2012. În pofida reputației Germaniei de lider mondial în domeniul ingineriei, acest proiect, care a început în 2006 și trebuia să se încheie la finele lui 2010, a suferit din cauza unor probleme tehnice care au amânat inaugurarea sa. De asemenea, costurile proiectului s-au umflat de la două miliarde de euro inițial la șase miliarde de euro.

Cel puțin 26 de morți și peste 800 de răniți în Turcia și Grecia, în cutremurul din Marea Egee CITEȘTE ȘI Cel puțin 26 de morți și peste 800 de răniți în Turcia și Grecia, în cutremurul din Marea Egee

Economiștii au descris compania de stat care va opera noul aeroport, Berlin Brandenburg GmbH (FBB), drept o gaură neagră financiară.

"FBB nu va putea câștiga banii de care are nevoie pentru a-și rambursa datoriile în viitorul apropiat", spune Hansrudi Lenz, de la Universitatea Wuerzburg.

La finele lui 2019, FBB datora băncilor și proprietarilor săi, Guvernul federal german și landurile Berlin și Brandenburg, aproximativ 4,1 miliarde euro. Comparativ, cele două aeroporturi existente din Berlin, Schoenefeld și Tegel, au generat în 2019 venituri în valoare de 416 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
noul aeroport din berlin
inaugurare aeroport berlin
aeroport berlin costuri
aeroport berlin capacitate