Panasonic vrea să colaboreze cu Tesla în domeniul tehnologiilor de condus fără șofer

Panasonic vrea să colaboreze cu Tesla în domeniul tehnologiilor de condus fără șofer
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 19 ian 2017

Japonezii de la Panasonic vor să extindă colaborarea cu producătorul auto american Tesla Motors dincolo de parteneriatul din domeniul bateriilor pentru mașini, fiind în special interesați de tehnologiile pentru vehiculele autonome dezvoltate de compania condusă de Elon Musk.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Suntem foarte interesați de sistemul de conducere autonomă al Tesla", a declarat directorul general al Panasonic, Kazuhiro Tsuga, într-un interviu pentru Reuters. Șeful conglomeratului japonez a adăugat că Panasonic ar putea furniza Tesla senzori de imagine pentru mașinile autonome, un exemplu fiind senzorul CMOS cu film fotoconductiv organic, la care compania lucrează împreună cu Fujifilm.

Panasonic este furnizor exclusiv de baterii pentru automobilele Tesla Model S, Model X și Model 3, care va fi lansat pe piață în acest an. În 2014, japonezii au semnat un acord de parteneriat cu Tesla pentru construcția unei fabrici de baterii în Nevada, pentru care au anunțat investiții de cel puțin 1,6 miliarde de dolari. Prima etapă a lucrărilor a fost finalizată anul trecut, iar producția de baterii a fost demarată în această lună.

Tesla a angajat un specialist software al Apple pentru a coordona dezvoltarea funcției Autopilot CITEȘTE ȘI Tesla a angajat un specialist software al Apple pentru a coordona dezvoltarea funcției Autopilot

O colaborare cu Tesla în domeniul tehnologiilor de condus autonome ar ajuta Panasonic să își crească prezența pe piața auto, de unde speră să atragă venituri de circa 2.000 miliarde de yeni (17,4 miliarde dolari) pe an până la finele anului fiscal 2018/2019, comparativ cu 1.300 miliarde de yeni în anul fiscal încheiat în martie 2016.

Luna trecută, Panasonic a anunțat că va investi peste 30 de miliarde de yeni (256 milioane dolari) în fabrica de module fotovoltaice SolarCity deținută de Tesla. În cadrul acordului, Tesla s-a angajat să facă achiziții pe termen lung de la Panasonic, în afară de punerea la dispoziție a fabricii și a infrastructurii.

viewscnt
Afla mai multe despre
panasonic
tesla
tehnologii condus autonome
fara sofer
parteneriat
kazuhiro tsuga