Paradoxul Skoda - record al livrărilor de automobile în 2018, deși modelele tradiționale, Octavia și Fabia, au scăzut simțitor

Paradoxul Skoda - record al livrărilor de automobile în 2018, deși modelele tradiționale, Octavia și Fabia, au scăzut simțitor
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 11 ian 2019

Marca cehă Skoda, parte a grupului Volkswagen, anunță un nivel istoric al vânzărilor de automobile, 1,25 milioane de unități în 2018, un volum care depășește recordul anterior, din 2017. Modelele cele mai vândute, Octavia, Fabia și Rapid, au pierdut teren simțitor în fața noilor SUV-uri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Skoda a livrat anul trecut 1.253.700 vehicule, cel mai bun an din istoria mărcii, având la bază o creștere de 4,4 procente față de 2017, când erau livrate 1,2 milioane vehicule. În Europa, piața de origine a mărcii, volumul a crescut cu aproape 5%, însă Rusia și China au contribuit la performanța companiei cu creșteri substanțiale.

Vâzările foarte bune ale Skoda în 2018 se datorează, în principal, SUV-urilor Kodiaq și Karoq, pe fondul cererii tot mai mari, la nivel global, pentru astfel de vehicule.

Vânzările din Europa s-au ridicat la 826.800 vehicule, cu 4,9% mai multe decât în anul anterior, în timp ce în China volumul vândut a fost de 341.000 de vehicule, de asemenea cu 4,9% mai mare. O creștere foarte mare a fost înregistrată în Rusia, 30%, unde marca a atins 81.500 unități vândute.

Judecătorii japonezi nu au fost impresionați de declarațiile lui Carlos Ghosn și au respins cererea de eliberare CITEȘTE ȘI Judecătorii japonezi nu au fost impresionați de declarațiile lui Carlos Ghosn și au respins cererea de eliberare

„În 2018 am livrat mai multe vehicule ca oricând. Acest rezultat demonstrează că Strategia Skoda 2025 este efectivă; campania noastră de produse se derulează cu putere în jurul lumii. Skoda crește sustenabil și predictibil în ciuda faptului că 2018 a prezentat numeroase provocări pentru întreaga industrie, inclusiv schimbarea WLTP”, spune Bernhard Maier, CEO-ul Skoda.

Skoda se pregătește să lanseze, în acest an, primul model hibrid al mărcii, preucm și primul vehicul complet electric.

Alain Favey, ŠKODA AUTO Board Member for Sales and Marketing, a transmis „un mare mulțumesc dealerilor Skoda”, care au performat și au făcut posibil acest rezultat.

Detaliat pe piețele europene, datele Skoda arată o creștere pe vestul UE, la 486.400 vehicule, cu un aport important al pieței din Germania, a doua țară pentru marca cehă, unde au fost vândute 176.600 vehicule, în creștere cu 1,9%. Creșteri au fost înregistrate și în Franța (32.000 vehicule, +17,5%), Spania (27.000 vehicule, +11,5%), Olanda (17.000 vehicule, +11,6%) Grecia (3.700 vehicule, +17,6%).

În Europa Centrală, livrările s-au ridicat la 212.900 vehicule în 2018 (+2,8%). În Cehia, țara de origine, au fost vândute 93.600 de unități, în scădere cu 1,5%, în timp ce în Polonia livrările au crescut cu 6,7% la 71.100 vehicule, în Slovacia s-au vândut 21.900 vehicule (+4,2%), Ungaria 13.800 vehicule (+9,1%), Slovenia 7.300 vehicule (+2,4%) și Croația 5.300 vehicule (+11,5%).

În Europa de Est, vânzările din România s-au ridicat la 13.200 vehicule, cu 13,4% mai multe decâ în 2017, iar totalul din această regiune (Bulgaria, Serbia, țările baltice, Bosnia și Kazahstan) a urcat la 46.100 vehicule, cu 11,5% mai mult.

Cel mai vândut model ale mărcii, care a rămas lider și în 2018, a continuat să scadă: volumul Skoda Octavia, a atins 388.200 unități, în scădere cu 7,3%, acesta lăsând loc SUV-urilor mărcii. De altfel, și celelalte modele non-SUV din gamă au scăzut, Rapid cu 9,5%, Fabia cu 7,6%, Superb, cu 8,5%, singurul din această categorie care a crescut fiind CitiGo, +5,5%. Cel mai vândut SUV a fost Kodiaq, cu 149.200 unități, cu aproape 50% mai multe ca în 2017. De asemenea, Karoq a fost primit foarte bine de piață, în primul său an de existență, cu 115.700 unități vândute.

Paradoxul Skoda - record al livrărilor de automobile în 2018, deși modelele tradiționale, Octavia și Fabia, au scăzut simțitor
Maeca Skoda a reușit să depășească pragul celor 1 milion de autovehicule vândute în 2014, iar de atunci a crescut volumul cu 25%, în doar 4 ani.

Paradoxul Skoda - record al livrărilor de automobile în 2018, deși modelele tradiționale, Octavia și Fabia, au scăzut simțitor

viewscnt
Afla mai multe despre
skoda
piata auto
livrari skoda
vanzari masini