Piața auto din Germania: Dacia, depășită doar de Tesla la ritmul de creștere. Cota de piață a mărcii românești crește și în Franța și Italia

Piața auto din Germania: Dacia, depășită doar de Tesla la ritmul de creștere. Cota de piață a mărcii românești crește și în Franța și Italia
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 3 nov 2017

Dacia ține ritmul de creștere ridicat în Germania, unde în luna octombrie a înregistrat o creștere de 40% față de aceeași lună din 2016, și stă în primul pluton al mărcilor importate, cu o cotă de piață bună.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Luna octombrie a adus o creștere de 3,9% pe piața auto din Germania, un ritm peste media anuală de până acum, cu o serie de mărci care au început să crească, vorbim aici în special despre VW, care aștepta acest moment de multă vreme. Din cadrul grupului VW, Audi a rămas pe minus, în timp ce mărcile non-germane ale grupului, Seat și Skoda, au cunoscut creșteri importante.

Dacia a fost la un pas de a înregistra cea mai mare creștere de pe piața germană în octombrie, cu 40,2%, fiind depșită doar de Tesla, care a crescut cu 78,9%, un procent de înțeles la volumele mici pe care le face producătorul american (161 de vehicule vândute, față de 90 de vehicule anul trecut). Și la Dacia, procentul se datorează numărului mic de mașini vândute în octombrie anul trecut, dar volumul de 4.234 de automobile vândute în octombrie contribuie la numărul foarte mare de mașini vândute de marca Dacia în Germania, anul acesta (51.925, cu 27,4% mai multe față de anul trecut).

Producția noului Duster începe cu stângul, transferul contribuțiilor lovește și Dacia. Angajații opresc munca pe 7 noiembrie CITEȘTE ȘI Producția noului Duster începe cu stângul, transferul contribuțiilor lovește și Dacia. Angajații opresc munca pe 7 noiembrie

Dacia are o cotă de piață de 1,8%, una care nu este mare la prima vedere, dar care depășește performanțe precum cele ale Citroen, Mini sau Volvo, pe piața germană, unde circa 70% din piață este dominată de modelele mărcilor germane sau deținute de companiile germane. Practic, Dacia rămâne în Top 10 al mărcilor de import, un top condus de Renault, care are o cotă de piață de doar 3,8%.

În total, în Germania au fost înmatriculate de la începutul anului 2,8 milioane de vehicule, un număr uriaș, care menține această țară în poziția de lider absolut al industriei auto. Creșterea pieței a fost de 2,3 procente anul acesta. 

Piața auto din Germania: Dacia, depășită doar de Tesla la ritmul de creștere. Cota de piață a mărcii românești crește și în Franța și Italia

În același timp, Dacia reușește să câștige noi clienți și pe piețele din Franța și Italia, unde cota de piață a mărcii românești crește într-un ritm bun, în comparație cu concurenții săi. Ambele țări trec printr-o perioadă bună pentru industria auto, cu creșteri susținute în acest an.

Dacia a reușit să vândă 8.487 automobile în Franța și 4.405 automobile în Italia, în luna octombrie, volum ce ridică vânzările din acest an la 97.739 unități în Franța și 49.397 de vehicule în Italia, cu 5,4% și, respectiv, 18,22% mai multe decât anul trecut. Cota de piață a mărcii Dacia ajuns aproape de 5% pe piața franceză și de 3% pe piața italiană.

În Franța, cea mai vândută marcă a fost în octombrie, Renault, care a depășit, cu cele 32.648 autoturisme înmatriculate (creștere de 17,4%), rivalii de la Peugeot, care au vândut 32.271 vehicule (creștere de 19,1%). Cele două au vândut din ianuarie și până în octombrie 342.354 unități și, respectiv, 304.414 unități.

Pe locul al treilea, s-a clasat Citroen, cu 16.374 unități în octombrie (în scădere cu 1,6 procente), 171.071 pe întreg anul. A patra marcă din clasament, cea mai vândută marcă de import din Franța, a fost VW, cu 12.094 de vehicule (113.062 de la începutul anului).

EXCLUSIV Grupul italian Landi Renzo ia în calcul închiderea producției în România și centralizarea operațiunilor în Polonia CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul italian Landi Renzo ia în calcul închiderea producției în România și centralizarea operațiunilor în Polonia

Piața de autoturisme din Italia s-a ridicat la 157.900 de unități în luna octombrie, cu un total de 1,55 milioane de vehciule în cele 10 luni care au trecut din acest an. Cea mai vândută marcă a fost Fiat, ca de obicei, cu 28.375 autoturisme înmatriculate în luna octombrie și 328.963, de la începutul anului.

Pe locurile următoare s-au clasat Volkwagen, 11.659 vehicule (117.702 ianuarie – octombrie), Renault, 10.420 vehicule (100.007), și Ford, cu 10.135 (107.134 vehicule de la începutul anului).

În Franța, numărul de autoturisme înmatriculate s-a ridicat la 176.496 unități, în octombrie, cu 13,7% mai multe decât anutl trecut, astfel că volumul total a ajuns, după 10 luni, la 1,73 milioane de vehicule (cu 4,8% mai multe).

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
germania
piata auto