PMB: Șapte linii de tramvai, un depou și sistemul de semaforizare din Capitală, reabilitate din fonduri europene

PMB: Șapte linii de tramvai, un depou și sistemul de semaforizare din Capitală, reabilitate din fonduri europene
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 ian 2018

Șapte linii de tramvai și depoul Titan, precum și sistemul de semaforizare din Capitală vor fi reabilitate și modernizate din fonduri europene de peste 200 de milioane de euro, transmite Primăria Capitalei. În această sumă este inclusă și achiziționarea a 100 de tramvaie, 100 de troleibuze și 100 de autobuze electrice, iar lucrările de modernizare a bulevardelor Iancului-Pantelimon și Liviu Rebreanu, inclusiv park&ride-ul de la Cora Pantelimon, vor fi decontate din fonduri europene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a întâlnit joi cu ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, cu care a discutat despre proiectele cu fonduri europene care sunt în derulare și despre alte proiecte ale municipalității, eligibile pentru finanțare europeană, scrie News.ro.

„Facem pași concreți pentru a pune în aplicare prevederile cuprinse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, document strategic care vizează modernizarea infrastructurii de transport în regiunea București-Ilfov. Astfel, avem în pregătire proiecte importante de fluidizare a traficului și îmbunătățirea transportului în comun în Capitală, cu aplicații de peste 200 de milioane de euro. (...) Ne dorim, de asemenea, să obținem fonduri europene pentru achiziționarea de sisteme și aplicații software pentru managementul traficului. Totodată, suntem în etapa de pregătire a documentației pentru achiziționarea a 100 de troleibuze și a 100 de autobuze electrice”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Porsche, nou record de vânzări, dar scăderea neașteptată în Germania a împiedicat marca să depășească 250.000 unități CITEȘTE ȘI Porsche, nou record de vânzări, dar scăderea neașteptată în Germania a împiedicat marca să depășească 250.000 unități

De asemenea, pe lângă achiziționarea a 100 de tramvaie și modernizarea a altor 50, pentru care licitația va fi lansată în luna februarie, municipalitatea intenționează să modernizare șapte linii de tramvai (1, 10, 21, 25, 32, 41 și 55), să reabiliteze depoul de tramvaie Titan și să upgradeze sistemul de semaforizare.

Potrivit municipalității, lucrările de modernizare a bulevardelor Iancului-Pantelimon și Liviu Rebreanu, inclusiv park&ride-ul de la Cora Patnelimon, vor fi decontate din fonduri europene, fiind vorba de aproximativ 82 de milioane de euro.

În ceea ce privește reabilitarea rețelelor de termoficare din Capitală, 200 de kilometri vor fi realizate din fonduri europene (POIM) și 300 de kilometri din bugetul local.

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene a felicitat actuala administrație pentru că a deblocat mai multe proiecte importante pentru oraș, precum Stația de Epurare Glina, în valoare de aproape 326 de milioane de euro, proect care a fost blocat timp de patru ani.

Primarul Capitalei și ministrul Marius Nica au discutat și despre proiecte eligibile pentru finanțare din fonduri europene, precum extinderea și reabiltiarea infrastructurii de apă și apă uzată din zonele Ghidigeni, Olteniței, Cheile Turzii și cartierul Henri Coandă.

De asemenea, un proiect ce va fi depus în primul trimestru al acestui an și care ar putea fi finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 5, Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, este cel de consolidare, reabilitare și conservare a Muzeului Gh. Tătărescu, pentru care au fost obținute aproape toate documentele obligatorii pentru depunerea cererii de finanțare.

viewscnt
Afla mai multe despre
tramvai
depou
primarie