POIM va finanța 7 proiecte dedicate metroului în sumă de peste 1,32 miliarde euro

POIM va finanța 7 proiecte dedicate metroului în sumă de peste 1,32 miliarde euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 ian 2016

Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) va finanța 7 proiecte de investiții dedicate metroului, în valoare de peste 1,32 miliarde de euro, se arată în datele Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dintre acestea, doar 2 sunt proiecte noi preidentificate, în valoare de 953 milioane euro, restul de 5 fiind fazate. Alocarea POIM, respectiv UE plus contribuția națională este de 726,2 milioane euro pentru cele 7 proiecte.

Cele două proiecte noi sunt Magistrala 6 - 1 Mai - Otopeni (14,2 km; 9 stații; 9 trenuri) și Magistrala 5 - Secțiunea Eroilor (PS Opera) - Universitate - Piața Iancului (4,5 km; 5 stații).

Pentru Magistrala 6 valoarea totală a investiției este de 600 milioane euro și are planificată ca dată de finalizare ultimul trimestru al anului 2020. Data estimată pentru semnarea primelor contracte de lucrări este primul trimestru al anului 2017. În ceea ce privește Magistrala 5, aceasta are o valoare de 353 milioane euro și ar urma să fie gata în ultimul trimestru al anului 2023. Semnarea primelor contracte de lucrări va avea loc în trimestru 3 din 2017.

Electrogrup se divizează și transferă rețeaua de fibră optică către altă firmă din grup, Direct One CITEȘTE ȘI Electrogrup se divizează și transferă rețeaua de fibră optică către altă firmă din grup, Direct One

Cele 5 proiecte fazate sunt Linia de metrou Magistrala 5 - Secțiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv Valea Ialomiței, Magistrala 4 Racordul 2 Secțiunea Parc Bazilescu- Străulești, Îmbunătățirea serviciilor de transport public de călători cu metroul pe Magistrala 2 Berceni- Pipera, Modernizarea instalațiilor de ventilare de la metrou și Modernizarea instalațiilor de acces la metrou.

"Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 și în acord cu Cadrul Strategic Comun și Documentul de Poziție al serviciilor Comisiei Europene. Strategia POIM este orientată spre obiectivele Strategiei Europa 2020, în corelare cu Programul Național pentru Reformă și cu Recomandările Specifice de Țară, concentrându-se asupra creșterii durabile prin promovarea unei economii bazate pe consum redus de carbon prin măsuri de eficiență energetică și promovare a energiei verzi, precum și prin promovarea unor moduri de transport prietenoase cu mediul și o utilizare mai eficientă a resurselor", se arată în datele publicate pe site-ul MFE.

POIM finanțează activități din patru sectoare: infrastructura de transport, protecția mediului, managementul riscurilor și adaptarea la schimbările climatice, energie și eficiență energetică.

Programul beneficiază de o alocare financiară de circa 11,8 miliarde euro, din care 6,94 miliarde euro - Fond de Coeziune, 2,48 miliarde euro - Fond European de Dezvoltare Regională și 2,46 miliarde euro cofinanțare. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
metrou
programul operațional infrastructură mare
ministerul fondurilor europene