Porsche a obținut, în 2015, cele mai bune rezultate financiare din istoria companiei

Porsche a obținut, în 2015, cele mai bune rezultate financiare din istoria companiei
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 11 mar 2016

Porsche, divizia de automobile sport de lux a grupului german Volkswagen, a raportat rezultate financiare record pentru 2015, în condițiile în care veniturile din vânzări, profitul operațional și livrările de mașini au crescut pentru al cincilea an consecutiv. În pofida rezultatelor "extraordinare, chiar și după standardele Porsche", compania estimează un profit în stagnare pentru acest an și avertizează investitorii să nu aibă așteptări "exagerate".

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Atât veniturile din vânzări, cât și profitul operațional al constructorului de la Zuffenhausen au crescut anul trecut cu câte 25%, la 21,5 miliarde, respectiv 3,4 miliarde de euro, se arată în raportul financiar al Porsche.

"2015 a fost cel mai bun an fiscal din istoria Porsche", potrivit raportului.

Livrările de autovehicule au avansat cu 19%, la peste 225.000 de unități, sprijinite de creșteri cu două cifre în toate regiunile. Noul SUV compact Macan a devenit cel mai bine vândut model Porsche în primul an de la lansare, cu livrări de peste 80.000 de unități, fiind urmat îndeaproape de Porsche Cayenne.

Profit și venituri record pentru BMW în 2015, susținute de creșterea vânzărilor la aproape 2,25 milioane de mașini CITEȘTE ȘI Profit și venituri record pentru BMW în 2015, susținute de creșterea vânzărilor la aproape 2,25 milioane de mașini

În primele două luni din acest an, vânzările de automobile au crescut cu 14% raportat la perioada similară din 2014, la peste 35.000 de unități.

Cu toate acestea, directorul financiar al companiei, Lutz Meschke, a avertizat investitorii să nu aibă "așteptări exagerate" pentru acest an, având în vedere că Porsche a anunțat investiții de peste 1 miliard de euro în dezvoltarea primului său model electric, Mission E.

"În primă fază, aceste cheltuieli nu vor fi amortizate deloc de veniturile din vânzări, deoarece Mission E nu va fi lansat pe piață decât la finele decadei", a spus Meschke.

Directorul financiar al Porsche estimează că veniturile companiei vor crește ușor în 2016, în timp ce profitul operațional va stagna.

"Ne-am atins țintele strategice stabilite în ultimii ani, iar în prezent repoziționăm compania, conform strategiei pentru 2025", a spus Oliver Blume, directorul general și președintele Consiliului Executiv al Porsche AG. Șeful Porche a precizat că rezultatele obținute anul trecut au fost "extraordinare, chiar și după standardele Porsche".

viewscnt
Afla mai multe despre
porsche
rezultate
oliver blume
macan
cayenne