Porsche bate din nou recordul la marja de profit

Porsche bate din nou recordul la marja de profit
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 mar 2018

Bilanțul financiar pentru 2017 al constructorului Porsche AG aduce cifre uluitoare, din nou, pentru profiturile companiei: 17,6 procente marja operațională, cu cel puțin 10 procente peste al celor mai multe companii auto din lume.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Vânzările de automobile Porsche au crescut în 2017 cu 4 procente, aproape de pragul de 250.000 de vehicule livrate. Acest volum a generat creșterea veniturilor, cu 5 procente, ceea ce înseamnă că au crescut mai ales produsele scumpe, cu valoare adăugată mare. Profitul operațional a crescut și mai mult, cu 7 procente, la 4,1 miliarde euro, în premieră peste pragul de 4 miliarde. Indicatorul „return on sale”, marja de profit operațional, a urcat la 17,6%, o valoare uluitoare într-o industrie în care majoritatea constructorilor se luptă pentru 6 - 7 procente.

Porsche anunță că și numărul de angajați a crescut anul trecut cu 8 procente, la 29.777 persoane.

„Această declarație financiară de succes confirmă strategia noastră. Noi folosim nivelul mare de câștiguri pentru a susține planul de dezvoltare fără precedent”, a spus Oliver Blume, președinte al board-ului Porsche AG. Porsceh și-a dublat investițiile, cu un angajament de peste 6 miliarde euro în electromobilitate, până în 2022. Banii vor fi cheltuiți pe derivatele Mission E, hibridizare și electrificarea gamei curente, precum și pe dezvoltarea infrastructurii de încărcare și mobilitate smart, după cum se detaliază în anunțul oficial al companiei.

VIDEO & FOTO Renault EZ GO, viitorul robo-taxi, electric și autonom CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Renault EZ GO, viitorul robo-taxi, electric și autonom

„Am reușit să accelerăm rezultatele operaționale cu peste 50% în ultimii trei ani”, a susținut și Lutz Meschke, vice președinte al consiliului de administrație, responsabil cu finanțele și IT. „Cu o marjă de profit de 17,6%, Porsche continuă să fie printre cei mai profitabili constructori de automobile din lume”.

Și pentru 2018 planurile sunt la fel de ambițioase: „Ținta noastră pentru 2018 este să stabilizăm veniturile și livrările la acest nivel ridicat”. Reprezentanții companiei așteaptă un nou salt al vânzărilor odată cu lansarea pe piață a primului Porsche complet electric, Mission E.

Următorii 10 ani au în prim plan, pentru Porsche, trei direcții de dezvoltare: utilizarea de motoare cu combustie optimizate, modele plug-in hibrid și mașini sport complet electrice.

Porsche AG, constructorul de automobile sport, este deținut integral de Volkswagwen AG, care are, la rândul său, acționar principal Porsche Holding SE, vehiculul de investiții al familiilor Porsche și Piech.

Porsche bate din nou recordul la marja de profit

viewscnt
Afla mai multe despre
porsche
rezultate financiare
profit