Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, desfășoară în această perioadă reparații pe 165 de străzi, informează Biroul de presă al PMB prin intermediul unui comunicat.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Astfel, în baza acordurilor cadru încheiate cu asocierea SC Strabag & Straco SRL, se derulează lucrări de plombări și reparații străzi/trotuare pe 165 de străzi aflate în administrarea PMB, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Șeful Ford Europe părăsește postul după numai 5 luni și pleacă în China pentru joint venture-ul cu ChanganEste vorba despre: 56 de străzi în sectorul 1; 39 de străzi în sectorul 2; 34 de străzi în sectorul 3; 6 străzi în sectorul 4; 18 străzi în sectorul 5; 12 străzi în sectorul 6.