Primele informații neoficiale: ce model va fi automobilul electric produs la Craiova

Primele informații neoficiale: ce model va fi automobilul electric produs la Craiova
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 10 mai 2021

Anunțul făcut de Ford Europe cu privire la investiția de circa 300 de milioane de euro în uzina din Craiova și lansarea în producție a unui nou model în fabrica din România a atras atenția cu un detaliu: modelul va avea și o versiune electrică, ce va fi asamblată începând cu 2024. Chiar dacă producătorul nu a spus numele primului vehicul electric fabricat în România, primele informații arată că va fi vorba despre un LCV subcompact, produs acum în Turcia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Ford nu a prezentat prea multe detalii referitoare la viitorul automobil electric ce va fi construit la Craiova, însă datele anunțate sunt suficiente pentru a le corela cu celelalte informații transmise de companie, în această direcție. Ford și Volkswagen au anunțat în 2020 modul în care se va concretiza parteneriatul încheiat de cele două companii pe cele două direcții: propulsia electrică și vehicule comerciale ușoare. Din păcate, chiar dacă la Craiova cele două direcții se întâlnesc într-un mod fericit, parteneriatul dintre cele două companii nu vizează sub nicio formă producția din România.

Primele informații neoficiale: ce model va fi automobilul electric produs la Craiova

Reamintim ce au anunțat Ford și VW:

1. Colaborarea pe vehicule comerciale pentru dezvoltarea unui model city van creat și produs de VW Commercial Vehicles.

2. Producția unui LCV de 1 tonă dezvoltat de Ford

3. Dezvoltarea și producția unui pick-up mediu, pe platforma Ranger.

4. Producția unui automobil electric pe platforma MEB a VW Group.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Detaliat, la punctul 1 vorbim despre noua generație VW Caddy, care va avea și o versiune electrică. Ford va beneficia de propria versiune, care va fi noua generație Transit Connect. Mașinile vor fi produse de VW, în propria uzină, din Poznan, Polonia.

La punctul al doilea, este vorba despre noua generație Transit Custom, care va avea și versiune electrică, acesta fiind dezvoltat de Ford și va avea și versiune VW Transporter.

Pentru punctele 3 și 4 lucrurile sunt destul de clare în acest moment: Ford Ranger și VW Amarok vor fi automobile construite de Ford, pe propria platformă, în timp ce primul vehicul electric al Ford din Europa a fost anunțat deja pentru uzina din Koln.

Luca de Meo a început campania de marketing pentru „noul val” al Renault cu „amintiri memorabile” ale Renault Fuego și „Johnny & Mary”. Primele informații despre Duster 3 CITEȘTE ȘI Luca de Meo a început campania de marketing pentru „noul val” al Renault cu „amintiri memorabile” ale Renault Fuego și „Johnny & Mary”. Primele informații despre Duster 3

După cum reiese din toată această înțelegere, nu este inclus și un automobil comercial ușor care să înlocuiască actualul Ford Transit/Tourneo Courier. Acesta este produs în prezent în Turcia, în aceeași uzină cu Custom și folosește platforma de clasă B pe care sunt construite cele două modele de la Craiova, EcoSport și Puma.

În condițiile date, singura opțiune logică pentru Craiova este viitoarea generație Transit/Tourneo Courier, o mașină subcompactă, pentru pasageri și marfă. Noua generație va presupune și modificarea uzinei, astfel încât să poate adapta fluxul de producție pentru un vehicul electric, inclusiv cel pentru bateriile necesare acestuia. Pentru Ford Craiova, viitorul model nu reprezintă chiar o noutate, deoarece caroseria sa are foarte multe asemănări cu cea a lui B-Max (inclusiv platforma), acesta fiin un alt model care a fost produs de Ford în România.

“Prin introducerea unei versiuni complet electrice din 2024, Craiova va deveni a treia noastră fabrică din Europa unde se produc vehicule complet electrice. Investiția din Craiova vine în contextul celorlalte investiții anunțate deja pentru Centrul de Vehicule Electrificate Ford din Köln (Germania) și pentru uzina Kocaeli a Ford Otosan din Turcia și trimite un semnal clar în legătură cu promisiunea noastră de a le oferi clienților din Europa vehicule comerciale cu zero emisii”, a declarat Stuart Rowley, președintele Ford Europa.

Noul vehicul comercial ușor (LCV) va fi echipat și cu motoare convenționale pe benzină și diesel, produse la uzina de motoare Ford Dagenham din Marea Britanie. Transmisiile vor fi construite la Ford Halewood Transmissions Limited, tot în Marea Britanie.

Ford spune că investiția totală în operațiunile sale de producție din România se va ridica, în urma acestei investiții, la aproape 2 miliarde de dolari, de la preluarea fabricii din Craiova, în 2008.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford craiova
ford electric
ford courier craiova
ford puma