Producția Dacia a scăzut în noiembrie, dar are creștere pe 2018 și se pregătește să depășească volumul ultimilor doi ani

Producția Dacia a scăzut în noiembrie, dar are creștere pe 2018 și se pregătește să depășească volumul ultimilor doi ani
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 4 dec 2018

Dacia a anunțat situația producției de autovehicule la Mioveni, în luna noiembrie, cu cifre care arată o scădere a producției în această lună, față de anul trecut, dar cu un ritm mai bun pe nivelul întregului an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Dacia ar putea încheia anul cu un volum de producție foarte bun, care să se apropie de maximele înregistrate anterior, după cum arată analizele Profit.ro pe baza datelor anunțate de ACAROM, privind producția din luna noiembrie a uzinei Dacia de la Mioveni.

În noiembrie, Dacia a scăzut producția cu 9,4 procente față de anul trecut, când erau produse 33.298 unități, însă ne raportăm la luna în care, în 2017, se lansa noul Duster, iar producția de start era una mare. Acum, au fost fabricate 30.449, un nivel peste media acestui an, însă cu scăderi pentru aproape toate modelele din gamă care ies pe liniile din Argeș. Cea mai mică scădere a avut-o Duster, semn că cererea acestui model rămâne ridicată în Europa, dincolo de problemele aduse de omologările WLTP. Cea mai mare scădere a fost pentru Logan MCV, fiind probabil cel mai afectat de aceste omologări.  A existat și o creștere de producție pentru Logan, influențată și de cererea mare din România.

Pe intervalul care a trecut de la începutul anului, producția Dacia se menține peste cea de anul trecut, cu 6 procente, fiind aproape egalat volumul înregistrat anul trecut pe 12 luni, respectiv 311.422 unități fabricate în total din ianuarie și până pe 30 noiembrie. Asta înseamnă că vom avea, la finalul lui 2018, un nivel de producție peste cel din 2016, însă sunt foarte puține, spre zero, șanse ca uzina să depășească recordul din 2013 (342.620). Pentru 2018 estimăm cel puțin 330.000 unități fabricate, însă numărul mare de zile nelucrătoare va face imposibilă o recuperare a diferenței.

Executivii de la Renault, Nissan și Mitsubishi și-au împărțit puterea în Alianță. Ei au participat la ședința din Amsterdam doar pe Skype CITEȘTE ȘI Executivii de la Renault, Nissan și Mitsubishi și-au împărțit puterea în Alianță. Ei au participat la ședința din Amsterdam doar pe Skype

Situația pe modele este diferită, pe cele 11 luni. Dacă Duster și-a confirmat statutul de model nou, cu o creștere de 14,4%, pe o piață europeană cu creșteri mult mai mici, Sandero a crescut cu numai 2,7%, iar familia Logan a scăzut. Modelul Logan MCV a fost cel mai afecta la nivelul întregului an, în timp ce Logan berlină a scăzut cu numai 1,2 procente.

Din punct de vedere al mixului de modele, Duster a fost vedetă în acest an, cu 70% din totalul producției, chiar și peste acest procentaj în unele luni (76% în noiembrie).

Producția de kit-uri pentru Algeria (caroserii) a scăzut foarte mult în noiembrie, -73,6%, fiind cu 33,3% mai mică pe întregul an.

Producția Dacia a scăzut în noiembrie, dar are creștere pe 2018 și se pregătește să depășească volumul ultimilor doi ani

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
productie dacia
mioveni
fabrica dacia