Producția de automobile din România, scădere de 22% după opt luni

Producția de automobile din România, scădere de 22% după opt luni
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 9 sep 2020

Ritmul de producție al celor două uzine de automobile din România, Dacia și Ford, a crescut în perioada iulie – august, în special ca urmare a intrării în producție a modelului Puma, comparativ cu anul trecut, însă după 8 luni, datele transmise de ACAROM arată un declin de peste 20%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În lunile iulie și august, cifrele de producție ale celor două uzine auto din Mioveni, Argeș, și din Craiova, arată o creștere la 59.496 de unități, cu 9,6% mai multe decât anul trecut. Dacă ținem cont că în 2019 încă nu intrase în producție Ford Puma, avem o explicație a acestei creșteri. Detaliat, Automobile Dacia a fabricat 33.378 unități, cu 9 procente sub nivelul raportat anul trecut îmn perioada similară. Ford a asamblat 26.118 de unități cu aproape 10.000 mai multe, adică o creștere de 31,5% datorată SUV-ului Puma. Valorile sunt raportate cumulat, pe iulie și august, deoarece luna august este lună de concedii, în care producția scade la minim, iar uzinele intră în reparații – întreținere.

Anunț oficial: Dacia Logan dispare de pe cele mai importante piețe europene CITEȘTE ȘI Anunț oficial: Dacia Logan dispare de pe cele mai importante piețe europene

După 8 luni, volumul de autoturisme produse în România a scăzut simțitor în comaparație cu anul trecut, la 247.029 unități, în condițiile în care a apărut un model nou la Craiova. Situația a fost generată atât de cele două luni de blocaj, cauzate de epidemia de coronavirus, dar și unui început de an slab, pe fondul schimbărilor legislative europene, în materie de emisii.

Situația pe modele, raportată de ACAROM, arată că Duster rămâne automobilul cu cel mai mare volum de producție, 103.823 unități, urmat de cele două modele Ford, EcoSport și Puma (raportate cumulat), la 101.674 unități, Logan, 20.989, Sandero, 14.407, și Logan MCV, 6.136 unități.

Previziunile pentru ultimele patru luni ale acestui an sunt ceva mai optimiste, dat fiind faptul că piața auto din Europa începe să-și revină, iar Dacia va lansa în producție noile modele, Sandero și Logan.

viewscnt
Afla mai multe despre
productie automobile romania
uzina dacia
uzina ford craiova
productie ford puma