Producția de autoturisme din România, puternic afectată de criza de semiconductori. Craiova, cădere de 60%

Producția de autoturisme din România, puternic afectată de criza de semiconductori. Craiova, cădere de 60%
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 2 iul 2021

Producția de autoturisme din România a fost puternic afectată de criza de semiconductori. Volumul de vehicule asamblate a scăzut foarte mult la Craiova, uzina fiind oprită pentru mai multe zile, în luna mai.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

România a produs în luna mai un număr de 35.865 de autoturisme, cu aproape 6 procente mai puține decât luna anterioară. Motivul este dat de oprirea producției de la Craiova, din cauza crizei semiconductorilor. Ford a produs, potrivit datelor ACAROM analizate de Profit.ro, numai 6.605 unități, reprezentând aproximativ 30% din volumul produs în luna aprilie. Față de anul trecut, scăderea Ford în luna mai este de 27 de procente. La Craiova, a existat o săptămână fără producție, iar timp de aproximativ o lună, între 29 aprilie și 21 mai, s-a lucrat doar în două schimburi.

Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România

Dacia a înregistrat în schimb o creștere importantă, atât față de luna anterioară, când producea 19.095 autoturisme, cât și față de anul trecut, când volumul era de 20.295 unități.

După cinci luni, producția de autoturisme din România a atins un volum de 191.658 de unități, o creștere de 25% față de volumul înregistrat în 2020, în perioada similară, care include și perioada de închidere, din martie – mai.

Pe mărci, Dacia a produs 112.420 autoturisme, cu 25% mai multe față de anul trecut, iar Ford a produs 79.238 autoturisme, cu 26,6% mai multe.

viewscnt
Afla mai multe despre
productie dacia
productie ford
dacia mioveni
ford craiova