PSA Group, vânzări mai mari cu 15% în 2017, cu tot cu marca Opel. Tavares vrea să electrifice gama complet în următorii 7 ani

PSA Group, vânzări mai mari cu 15% în 2017, cu tot cu marca Opel. Tavares vrea să electrifice gama complet în următorii 7 ani
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 19 ian 2018

Carlos Tavares a declarat că grupul PSA, pe care îl conduce, și-a propus să electrifice complet gama proprie de automobile până în 2025. Declarațiile vin exact în momentul în care Grupul francez și-a anunțat rezultatele pe 2017, un an de succes, cu 3,6 milioane de vehicule vândute, cu ajutorul Opel, proaspăt achiziționată.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Carlos Tavares a fost prezent în SUA în cadrul unui congres, unde a afirmat că în următorii 8 ani mărcile grupului PSA vor oferi nu mai puțin de 40 de modele electrificate. „Vrem să devenim cel mai eficient producător auto”, a spus Tavares. Mai mult decât atât, eficiența PSA se va vedea în numărul de modele lansate: 124 de modele diferite pe întreg mapamondul, în doar 6 ani. Mai mult decât atât, potrivit lui Tavares, 80% din mașinile grupului vor avea capacitatea să navigheze autonom, în anumite condiții, până în anul 2030, iar 10% vor avea nivelurile 4 și 5 de autonomie.

PSA Group a anunțat, în aceeași zi cu declarațiile șefului companiei, rezultatele de vânzări pentru 2017, cu o creștere substanțială, susținută și de intrarea în grup a mărcilor Opel și Vauxhall, începând cu 1 august. Potrivit cifrelor, PSA a vândut 3.632.300 vehicule, din care 376.000 au fost reprezentate de Opel. Marca germană a realizat aproape 1 milion de vehicule, însă lunile ianuarie – iulie nu se contabilizează la PSA. Aproximativ 23% din volumul vânzărilor PSA au fost reprezentate de SUV-uri, cu aproape 600.000 unități.

În Europa, piața principală a grupului, vânzările au crescut cu 23%%, respectiv, 2.378.600 autovehicule, cu 450.000 vehicule în plus față de anul trecut. Singura divizie care nu performează încă la nivelul așteptărilor este DS, marca premium reinventată și care, după un start bun, a pierdut clienți în ultimii ani.

PSA Group, vânzări mai mari cu 15% în 2017, cu tot cu marca Opel. Tavares vrea să electrifice gama complet în următorii 7 ani

viewscnt
Afla mai multe despre
psa
peugeot
citroen
opel
piata auto