PSA și FCA, posibile discuții despre dezvoltarea unei platforme electrice comune

PSA și FCA, posibile discuții despre dezvoltarea unei platforme electrice comune
scris 2 apr 2019

PSA Group și Fiat Chrysler Automobiles au avansat cu discuțiile despre un posibil parteneriat în direcția automobilelor electrice, fiind posibilă o investiție comună, potrivit Automotive News.

Informațiile privind o posibilă colaborare dintre PSA Group și FCA continuă să apară, de data aceasta fiind dedicate unui proiect prin intermediul căruia cele două companii ar putea să construiască o platformă comună dedicată autovehiculelor electrice. Automotive News citează surse apropiate de aceste discuții, care se află într-o etapă de explorare. Anterior, cei doi șefi ai companiilor, Carlos Tavares și Mike Manley au făcut un schimb de replici în urma căruia a reieșit că sunt deschiși unei colaborări, dacă este proftabilă. Sursele vorbesc despre o „super-platformă”, care ar putea sta la baza viitoarelor vehicule electrice construite de cele două companii. În acest fel, investițiile necesare ar fi înjumătățite pentru fiecare dintre părți. Un anunț în acest sens ar putea fi făcut până la finalul primei jumătăți a anului.

FOTO Renault a dezvăluit “Super-Duster-ul” și în Coreea de Sud, sub marca Samsung. A mai rămas de lansat doar versiunea Dacia CITEȘTE ȘI FOTO Renault a dezvăluit “Super-Duster-ul” și în Coreea de Sud, sub marca Samsung. A mai rămas de lansat doar versiunea Dacia

Carlos Tavares a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că nu țintește un partener specific pentru colaborare și că are discuții permanente cu partenerii săi, dar nu se află în negocieri avansate cu nimeni.

FCA și PSA au deja un parteneriat, din 1981, încheiat între mărcile Opel/Vauxhall și Fiat, pentru producerea unor vehicule comerciale, în Italia, parteneriat care a fost reînnoit în luna februarie, pentru încă patru ani. Este vorba despre uzina din Sevel, în care sunt produse Fiat Ducato, Peugeot Boxer și Citroën Jumper.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
fiat
psa
fiat chrysler
fca
platforma comuna masini electrice