RATB începe lucrările la un nou "metrou ușor"

RATB începe lucrările la un nou "metrou ușor"
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 iun 2018

Primăria Capitalei a avizat lucrările de delimitare a liniilor de tramvai 1 și 10 de traficul rutier general, după modelul sistemului aplicat în cazul tramvaiului 41 care asigură legătura între Piața Presei și Ghencea, denumit "metroul ușor", datorită posibilității de a circula mai rapid grație acestei delimitări, iar Regia Autonomă de Transport București (RATB) va începe, în prima decadă a lunii iulie, lucrările de separare prin montarea de garduri, stâlpișori sau borduri. În aceste zile se derulează formalitățile pentru preluarea amplasamentului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

RATB anunță, marți, că Primăria Capitalei a dat undă verde lucrărilor de delimitare a liniilor de tramvai 1 și 10 de traficul rutier general, lucrările urmând a începe până în 10 iulie. Separare constă în montarea de garduri, stâlpișori sau borduri între calea de rulare a tramvaielor și carosabil, scrie News.ro.

Lungimea traseului celor două linii de pe inelul central al orașului care urmează a fi delimitate este de 21,6 km, din care 19,6 km de traseu va fi delimitat cu gard de protecție, iar circa 2 km va fi delimitat cu stâlpi flexibili. Costul total al investiției este de 6.281.261 lei (TVA inclus).

Harley-Davidson va transfera o parte din producția de motociclete din SUA, pentru a evita plata de tarife în UE CITEȘTE ȘI Harley-Davidson va transfera o parte din producția de motociclete din SUA, pentru a evita plata de tarife în UE

RATB va realiza lucrările în regie proprie pentru două dintre cele patru tronsoane ale traseului, în lungime totală de 8,16 km, din care circa 2 km – stâlpișori. Pentru restul traseului, lucrările vor fi realizate de S.C. Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București S.A.

Prin soluția propusă, respectiv instituirea benzii proprii pentru acest traseu, se obține o viteză sporită de exploatare și o capacitate de transport cu 20% mai mare decât în prezent.

Traseul liniilor 1 și 10 asigură preluarea călătorilor din sudul orașului (la terminalul Romprim) și transportul acestora pe un traseu circular, care atinge cele mai importante noduri de transport, precum Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluției, Str. Viilor, str. Progresului, Răzoare, Pasaj Basarab, Bd. Nicolae Titulescu, Piața Victoriei, Șos. Ștefan cel Mare, Obor, Iancului, Baba Novac, Zona Dristor - Mihai Bravu, Calea Văcărești.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
tramvai
ratb