Record în portul Constanța: 2022 – Cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor maritime românești

Record în portul Constanța: 2022 – Cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor maritime românești
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 ian 2023

Traficul total de mărfuri în porturile maritime românești a înregistrat, în 2022, o creștere de 12% față de 2021, ajungând la 75,55 milioane tone de la 67,5 milioane tone, a anunțat Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Asociația operatorilor portuari din portul maritim Constanța - Constanta Port Business Association (CPBA) a precizat recent că motivul acestei creșteri este dat de faptul că mărfurile destinate Ucrainei au fost operate în Portul Constanța.

CN APMC a transmis că în 2022 s-a înregistrat cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor maritime românești, scrie News.ro.

Guvernul iese din nou să se împrumute de pe piețele externe, a doua oară în această lună, după ce a luat o sumă record și la început de ianuarie CITEȘTE ȘI Guvernul iese din nou să se împrumute de pe piețele externe, a doua oară în această lună, după ce a luat o sumă record și la început de ianuarie

“Traficul total de mărfuri în porturile maritime românești a înregistrat 75,55 milioane tone în anul 2022, o creștere de 12% față de 67,5 milioane tone în 2021, fiind cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor maritime românești și menținându-se, astfel, trendul ascendent din ultimii ani”, a anunțat CN APMC.

Directorul general al companiei, Florin Vizan, a subliniat că cerealele reprezintă grupa de mărfuri cu cea mai mare pondere în traficul total.

”Cerealele reprezintă și în acest an grupa de mărfuri cu cea mai mare pondere în traficul total, Portul Constanța devenind cel mai important din Europa din acest punct de vedere, mai ales în contextul actual, cu un trafic anual de 24,1 milioane tone“, a declarat directorul general al CN APM SA Constanța, Florin Vizan.

În traficul total, cerealele reprezintă 31,7%, urmate de petrol brut 12,57%, articole diverse 10,4%, produse petroliere 9,6%, minereuri de fier, deșeuri de fier 9,26%.

Din traficul total, 79,5% reprezintă trafic maritim și 20,5% reprezintă traficul fluvial. Traficul maritim a crescut cu 16%, la valoarea de 60,1 milioane tone, iar cel fluvial, cu 15,4 milioane tone s-a menținut la aproximativ același nivel ca în 2021.

Sursa citată a precizat că traficul de mărfuri pe relația Ucraina a totalizat, de la începutul războiului, 11,85 milioane tone, din care 5,4 milioane tone trafic fluvial și 6,4 milioane tone, pe maritim. Cele mai mari cantități de mărfuri sunt cereale, dar au mai sosit în port și echipamente, fosfat, laminate, minereuri de fier, containere.

Creșteri semnificative de trafic se mai regăsesc în cazul următoarelor grupe de mărfuri: semințe uleioase (69,7%), minereuri de fier și, deșeuri de fier și oțel (47%), petrol brut (41,7%), produse chimice derivate din cărbuni și gudron (37,7%), minerale brute sau prelucrate (36,8%), produse petroliere (33,4%), produse metalice (28,2%), articole diverse (28,2%), echipamente, mașini (12,4%), îngrășăminte (9,5%).

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a menționat că o creștere se înregistrează și în cazul containerelor și anume 7,9 milioane tone în 2022, față de 6,16 milioane tone în 2021 (creștere de 28,24%). Aceeași situație se regăsește și în numărul de TEU-uri, respectiv 772.046 în 2022, comparativ cu 631.964 în 2021 (creștere de 22,16%).

De asemenea, scăderi de trafic au fost înregistrate, în principal, la minereuri și deșeuri neferoase (69,7%), celuloză și deșeuri de hârtie (48,3%), ciment, var nestins, materiale prefabricate pentru construcții (23,8%), cartofii, legume și fructe proaspete sau congelate (18%), animale vii, sfeclă de zahăr (6,3%).

În portul Constanța zona Midia, traficul de mărfuri înregistrat în 2022 a fost de 7,02 milioane tone, comparativ cu 2021, când s-au înregistrat 5,93 milioane tone, prezentând o creștere de 18%.

Liderul platformelor de plăți din Turcia intră pe piața din România, investiție de 7 milioane euro. „În ultimii ani, România a devenit una dintre cele mai atractive piețe din Europa.\ CITEȘTE ȘI Liderul platformelor de plăți din Turcia intră pe piața din România, investiție de 7 milioane euro. „În ultimii ani, România a devenit una dintre cele mai atractive piețe din Europa."

În portul Constanța zona Mangalia, traficul de mărfuri înregistrat în 2022 a fost de 278.442 tone, față de 338.472 tone în 2021.

În anul 2022, au făcut escale în porturile maritime românești 15.381 nave, față de 14.629 nave în 2021.

În portul Constanța zona Constanța, traficul de mărfuri înregistrat în 2022 a fost de 68,24 milioane tone, o creștere cu 11,5%, a mai transmis CN APMC.

viewscnt
Afla mai multe despre
portul constanța
marfa