Renault a lansat o ojă care poate corecta zgârieturile de pe mașini, dar grupul este acuzat de sexism

Renault a lansat o ojă care poate corecta zgârieturile de pe mașini, dar grupul este acuzat de sexism
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 iun 2017

Renault a lansat o ojă care poate fi folosită și pentru corectarea zgârieturilor de pe vopseaua mașinilor, într-o încercare de a promova mașina de oraș Twingo, adresată femeilor, dar a atras acuzații de discriminare sexuală, relatează Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Twingo este pentru ”șoferițele active care trebuie să circule prin oraș, dar care sunt atente și la modă și look”, se arată într-un comunicat al Renault.

Pentru susținătorii drepturilor femeilor, strategia de marketing a Renuault este sexistă, iar felul în care a fost promovată nu a ajutat, scrie News.ro.

Într-o reclamă a Renault, o femeie strigă ”au” când observă o zgârietură pe mașina sa Twingo parcată între două vehicule. Apoi ea își vopsește o unghie în albastru, înainte de a masca cu aceeași pensulă zgârietura de pe mașină.

Tesla Model X este, potrivit Autorității de transport din SUA, cel mai sigur SUV de pe piață CITEȘTE ȘI Tesla Model X este, potrivit Autorității de transport din SUA, cel mai sigur SUV de pe piață

”Asta reduce femeile la preocuparea lor pentru frumusețe și incapacitatea lor de a șofa. Acest sexism insinuant, ordinar, zilnicm puen bazele pentru ce este mai rău, pentru că reclamele limitează femeile la un rol preconceput”, a afirmat șefa asociației feministe Chiennes de Garde, Marie-Noelle Bas.

Un purtător de cuvânt al Renault a criticat percepția că reclama și oja scoasă la vânzare sunt sexiste.

Mașinile Twingo țintesc femeile care preferă personalizarea mașinilor lor, a spus purtătorul de cuvânt, notând că reclama nu arată o femeie care nu știe să parcheze.

Oaja Twingo este produsă de startup-ul de cosmetice Ink and Out, din Paris, proprietarul brandului De Blangy. Oja este disponibilă începând de luni în service-urile Renault și pe site-ul companiei, la prețul de 8,9 euro, în culorile albastru, roșu, negru și galben. Oja este la vânzare pentru o perioadă scurtă, a spus purtătorul de cuvânt.

Directorul general al For Ink and Out Chief, Benjamin De Blanzy, a apreciat că această controversă este atât amuzantă cât și destul de legitimă.

”Este amuzant pentru că și bărbații o vor folosi”, a spus De Blanzy, adăugând că și el a început să folosească oja pe mașina sa, acum câteva luni, pentru acoperirea zgârieturilor minore.

Controversa a apărut la mai puțin de o lună după ce o reclamă a PepsiCo a fost criticată pe rețelele de socializare pentru exploatarea unor mișcări între care Black Lives Matter.

Pepsi a retras reclama de pe YouTube în mai puțin de 48 de ore de la lansare și a prezentat scuze. Episodul a arătat cât de greu este pentru companii să scape de erorile de marketing observate pe rețelele de socializare.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
discriminare sexuală
twingo