Restricții de circulație pe Autostrada București - Constanța începând de marți și până în 4 noiembrie, din cauza unor lucrări

Restricții de circulație pe Autostrada București - Constanța începând de marți și până în 4 noiembrie, din cauza unor lucrări
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 sep 2018

Circulația rutieră pe Autostrada București - Constanța este închisă începând de marți și până în 4 noiembrie între Lehliu Gară și Drajna, județul Călărași, pentru lucrări de reparații la sistemul rutier, traficul urmând să se desfășoare pe calea 2, Constanța - București, în ambele sensuri, anunță Centrul Infotrafic.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției României, începând de astăzi și până în 4 noiembrie pe Autostrada A2, pe sensul București - Constanța, circulația este închisă între kilometrii 68+700 metri - 75+900 metri (între Lehliu Gară și Drajna, județul Călărași), pentru ucrări de reparații la sistemul rutier. Traficul se va desfășura pe calea 2, Constanța - București, în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulație, scrie News.ro

VIDEO Asociația Pro Infrastructură: \ CITEȘTE ȘI VIDEO Asociația Pro Infrastructură: "Autostrada-muzeu" Gilău-Nădășelu va fi conectată cu restul Autostrăzii Transilvania

De asemenea, Infotrafic anunță că în județul Vaslui, pe DN 28 Albița - Răducăneni, pe tronsonul kilometric 132+400 metri - 138+350 metri, vor avea loc lucrări la carosabil până în 7 octombrie, circulația rutieră în anumite puncte desfășurându-se pe un fir, alternativ. 

Șoferii sunt sfătuiți că sporească atenția la volan, să reducă viteza în zona lucrărilor și să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație. 

viewscnt
Afla mai multe despre
autostrada bucurești - constanța