Ryanair și-a dublat estimarea de pierdere anuală pentru acest an, din cauza noilor restricții legate de Omicron impuse de autorități

Ryanair și-a dublat estimarea de pierdere anuală pentru acest an, din cauza noilor restricții legate de Omicron impuse de autorități
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 dec 2021

Operatorul aerian irlandez Ryanair și-a dublat estimarea de pierdere anuală pentru acest an și a redus cu 33% previziunile privind traficul de pasageri din ianuarie, din cauza noilor restricții legate de varianta Omicron a noului coronavirus impuse de autoritățile din Franța, Germania și Maroc, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Ryanair consideră însă că este prea devreme pentru a spune dacă vor fi necesare revizuiri similare ale estimărilor pentru programele sale din februarie și martie și că va aștepta date științifice suplimentare înainte de a lua orice decizie, scrie News.ro.

Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare CITEȘTE ȘI Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare

Compania aeriană irlandeză low-cost, cea mai mare din Europa după numărul de pasageri, a efectuat de peste două ori mai multe zboruri pe continent în a doua săptămână a lunii decembrie decât orice altă companie aeriană, potrivit Eurocontrol, autoritatea de reglementare a traficului aerian din Europa.

Dar restricțiile impuse pasagerilor britanici care zboară către Germania și Franța – și pentru  toți pasagerii UE către Maroc - au forțat Ryanair să reducă estimarea referitoare la numărul de pasageri pentru decembrie la un interval de la 9 la 9,5 milioane, de la 10 la 11 milioane, se arată într-un comunicat al companiei.

Ryanair preconizează reduceri și mai profunde în ianuarie, reducându-și prognoza la 6 până la 7 milioane de pasageri, de la 10 milioane.

Directorul general Michael O'Leary, unul dintre cei mai deschișii critici ai restricțiilor de călătorie cauzate de Covid-19, a declarat săptămâna trecută că starea de spirit din Marea Britanie și Irlanda în fața lui Omicron este una de ”panică”.

O'Leary a susținut că este imposibil să se limiteze răspândirea variantelor de virus și că filtrele de înaltă calitate din avioane le fac relativ sigure.

EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani

Mulți experți în sănătate consideră însă călătoriile cu avionul ca fiind o activitate cu risc ridicat.

Ca urmare a reducerilor, Ryanair, care chiar luna trecută anunțase primul profit trimestrial de la începutul pandemiei, se așteaptă acum să înregistreze o pierdere netă între 250 de milioane de euro (283 de milioane de dolari) și 450 de milioane de euro în cele 12 luni până la sfârșitul lunii martie.

Estimarea referitoare la pierderi este în creștere față de prognoza sa anterioară de pierderi cuprinse între 100 de milioane și 200 de milioane de euro.

”Aceste cifre sunt extrem de sensibile la orice flux suplimentar de știri pozitive sau negative despre Covid-19”, se arată în comunicatul Ryanair.

Compania aeriană, care utilizează în mod normal o strategie de a-și umple avioanele, indiferent de reducerile necesare pentru ocuparea locurilor, a promis o actualizare pe 31 ianuarie, când va publica rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea, care se va încheia la sfârșitul lui decembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
ryanair
omicron