Șantierele Fincantieri în România – Vard Brăila și Vard Tulcea – pregătite să construiască nave militare

Șantierele Fincantieri în România – Vard Brăila și Vard Tulcea – pregătite să construiască nave militare
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 12 iul 2018

Ultimele vești despre șantierele Vard Tulcea și Vard Brăila sunt aur curat pentru industria navală din România. Șantierul din Tulcea va construi cocile pentru trei nave pe care VARD, subsidiară a Fincantieri, le va produce pentru Garda de Coastă norvegiană. Pe lângă această comandă, cele două șantiere din România vor construi coca unui nou vas de expediție de lux pentru compania germană Hapag-Lloyd Cruises – un contract care a fost semnat în urmă cu doar câteva zile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Este a treia navă de acest tip construită pentru aceeași companie. Aceste contracte demonstrează cel mai bine capacitatea și flexibilitatea șantierelor de la Brăila și Tulcea de a construi toate tipurile de nave. Șantierele deținute de Fincantieri în România sunt, de altfel, printre cele mai moderne din țară și din Europa și nu e de mirare acest lucru având în vedere că Grupul a investit masiv aici în ultimii ani.

De-a lungul timpului, activitatea celor două șantiere a fost adaptată progresiv - grație unei strategii de diversificare implementate de Grup – de la nave pentru operațiuni offshore și vase specializate, la nave de expediție și croazieră, șantierele fiind suficient de flexibile pentru a urma mersul pieței. Au expertiza necesară să construiască atât carene pentru nave de croazieră aflate în construcție pe șantierele Grupului, cât și nave complete, precum remorchere și nave de transport, livrate de Vard Brăila și Vard Tulcea. Efectul a fost o creștere continuă a volumului de muncă, astfel încât cele două șantiere sunt gata astăzi să construiască și nave militare. Și asta, în contextul în care Fincantieri a fost desemnat candidat calificat în licitația pentru corvetele care vor înzestra Forțele Navale Române. Așa că, viitorul ar putea fi și mai promițător pentru cele două șantiere.

Deținând aceste șantiere, Fincantieri are un avantaj important în fața competitorilor. Italienii au demonstrat astfel angajamentul lor pentru România și, participând la licitația pentru corvete, își întăresc acest angajament: Fincantieri este un partener de încredere pentru viitorul României.

„Suntem pe deplin dedicați activităților din România unde avem nu unul, ci două șantiere, Vard Brăila și Vard Tulcea. Salutăm decizia României de a-și înnoi flota, dezvoltând în același timp industria locală. Deci, iată-ne, oferind României un parteneriat pe termen lung și o expertiză impresionantă clădită în cei 230 de ani, de când construim nave. Spun mereu că Vard Brăila și Vard Tulcea sunt șantiere românești, în pofida proprietarului și a numelui. Fincantieri e aici ca să rămână, avem o bază solidă pe care să construim mai departe”, a subliniat Enrico Bonetti, Senior Vice President International Naval Unit Fincantieri Group.
De-a lungul istoriei sale, Fincantieri și-a construit un portofoliu impresionant de nave militare. De la nave de patrulare și ambarcațiuni mici de luptă, la corvete, fregate, distrugătoare și submarine. Fincantieri are capacitatea să le construiască pe toate. Sunt deja testate, rentabile și răspund celor mai sofisticate cerințe venite din partea clienților Grupului.

„Suntem flexibili și suntem gata să oferim cea mai bună soluție Forțelor Navale Române. Suntem încrezători în avantajul pe care îl avem deținând două șantiere în țară care livrează produse complexe de cea mai înaltă calitate”, a adăugat Enrico Bonetti.

viewscnt
Afla mai multe despre
vard
fincantieri
nava militara