Scădere de 10% a pieței de autoturisme în România, generată în special de Dacia, Ford și Opel

Scădere de 10% a pieței de autoturisme în România, generată în special de Dacia, Ford și Opel
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 18 feb 2020

Înmatriculările de autoturisme din România au început prost anul, cu o scădere de 10,5%, în comparație cu ianuarie anul trecut. Este prima scădere după cinci luni de creștere, însă față de august acum situația pare mai profundă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cu 12.489 de autoturisme înmatriculate, piața din România a scăzut față de ianuarie 2019, dar nu are nicidecum un nivel rău. În decembrie, cu un salt masiv datorat iminenței intrării în vigoare a noilor limite de emisii CAFE, a fost înregistrat un volum de 13.700 autoturisme, iar anul trecut, în prima lună, erau 13.952. Așadar, un nivel destul de bun, în comparație cu perioada septembrie - noiembrie. Cu toate acestea, există câteva mărci cu pierderi mult mai mari, peste media pieței, care au tras astfel statisticile în jos. Dacia este cea mai mare din ele, în volume absolute, cu 3.570 de unități înmatriculate, respectiv -32,22% față de anul trecut.

Situația, bazată pe informații semioficiale, arată în felul următor: mașini care ar fi încărcat emisiile grupului Renault, au fost înmatriculate în decembrie și ele se vând de pe stoc. În acest fel nu ma apar la înmatriculările din ianuarie, chiar dacă se vând în acest an. Apoi, motorizări poluante au fost scoase din fabricație, astfel că ele nu mai există în oferta mărcii. De altfel, fabrica Dacia din Mioveni a avut în prima lună a anului o producție mai mică cu circa 30% față de anul trecut. Vom putea vedea o situație mai clară după ce vor fi anunțate și livrările din ianuarie. Marca Renault a avut și ea o scădere de 5,5%. De asemenea, Ford are o situație asemănătoare cu Dacia, deși volumele celor două nu se compară: 591 unități, față de 995 anul trecut, cu 40% mai puține. Opel și Nissan sunt următoarele mărci după declinul înregistrat. Au crescut în schimb Volkswagen, cu aproape 70%, la 1.341 unități înmatriculate, rezultat care o împinge pe locul al doilea (primul loc la importatori), și Skoda, cu 9,83%, care depășește puțin 1.000 de unități. Foarte mult a crescut și Hyundai, Mercedes, Kia, Peugeot și Citroen.

Piața auto din Europa, prima scădere în 5 luni, după înăsprirea limitelor de emisii. Dacia, declin de peste 30% CITEȘTE ȘI Piața auto din Europa, prima scădere în 5 luni, după înăsprirea limitelor de emisii. Dacia, declin de peste 30%

Cele mai vândute modele au fost cele de la Dacia, însă Duster a trecut pe locul al treilea, după Sandero și Logan, urmat de Skoda Octavia, Renault Clio, Renault Megane, Hyundai I20, Nissan Qashqai, Ford Focus și, surprinzător, VW Touareg.

Date fiind condițiile care au condus la această situație, ne așteptăm ca și în lunile următoare să înregistrăm un declin ușor al pieței sau, în cazul fericit, valori similare cu 2018.

Pe piața de second hand lucrurile stau ceva mai bine. Pe de o parte au continuat să scadă importurile SH din Germania (34.755 exemplare, cu 3,8% mai puține), de cealaltă parte reînmatriculările, adică achizițiile intern, stau la un nivel ridicat (54.904 unitățI), ceea ce înseamnă că există un motiv să ne așteptăm și la achiziții de mașini noi în perioada următoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari auto
masini
piata auto
dacia
vanzari vw