Schimbare pregătită: Perioada în care amenzile, precum cele de circulație, pot fi plătite la jumătate - extinsă de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare

Schimbare pregătită: Perioada în care amenzile, precum cele de circulație, pot fi plătite la jumătate - extinsă de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare
scris 27 apr 2018

Perioada în care o serie de amenzi, precum cele de circulație, vor putea fi achitate la jumătate va fi extinsă de la doar 48 de ore la 15 zile lucrătoare, conform unui proiect de lege pregătit de actuala putere.

În prezent, legislația privind regimul juridic al contravențiilor că persoana juridică sau fizică care săvârșește o abatere contravențională și este sancționată cu amendă o poate achita pe loc sau la jumătate din minimul prevăzut de lege în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acesteia (data menționată pe plicul poștei sau data menționată în procesul verbal de afișare).

Această posibilitate trebuie însă menționată explicit în actul normativ care stabilește contravenția și amenda corespunzătoare.

Reguli pregătite pentru serviciile de ridesharing: Platforme ca Uber vor fi autorizate de primării, în schimbul unei taxe anuale de 50.000 lei. Lipsa autorizării va fi amendată cu 5% din cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Reguli pregătite pentru serviciile de ridesharing: Platforme ca Uber vor fi autorizate de primării, în schimbul unei taxe anuale de 50.000 lei. Lipsa autorizării va fi amendată cu 5% din cifra de afaceri

Autorii consideră că extinderea perioadei în care contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege va conduce la o creștere a încasărilor la buget și la degrevarea instanțelor de judecată de cauzele având ca obiect contestația împotriva sancțiunilor contravenționale primite.

Aceștia punctează că, în cazul amenzilor rutiere, măsura va conduce la creșterea încasărilor la bugetele locale.

”Unele contravenții sancționate cu amendă, cum ar fi, de exemplu, cele rutiere, prevăzute de către O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se fac venit la bugetele unităților administrative teritoriale, căzând în sarcina acestora recuperarea lor, în caz de ncplată. Astfel, considerăm că și Direcțiile de taxe și impozite locale vor fi degrevate, prin achitarea benevolă de către contravenient a amenzii, de folosirea mijloacelor prin care pot recupera sumele provenind din acestea, care pot fi proceduri de durată și consumatoare de resurse umane și financiare”, explică inițiatorii proiectului.

Proprietarii de mașini scapă de obligația de a publica în Monitorul Oficial pierderea, furtul sau distrugerea cărții de identitate a vehiculului CITEȘTE ȘI Proprietarii de mașini scapă de obligația de a publica în Monitorul Oficial pierderea, furtul sau distrugerea cărții de identitate a vehiculului

Prin urmare, proiectul propune modificarea legii astfel încât termenul de plată să fie majorat la 15 zile:

”Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravențiilor această posibilitate trebuie menționată în mod expres. Termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare”.

Posibilitatea plății la jumătate din minimul amenzii va trebui consemnată și în procesul verbal de constatare a contravenției.

Decizie CJUE: „Greva spontană” a personalului unei companii aeriene nu anulează obligația de a despăgubi pasagerii CITEȘTE ȘI Decizie CJUE: „Greva spontană” a personalului unei companii aeriene nu anulează obligația de a despăgubi pasagerii

Ca și în prezent, reducerea unei amenzi prin plata în termen de 15 zile va fi aplicată doar dacă legislația care instituie amenda respectivă prevede explicit și posibilitatea achitării acesteia la jumătate. 

Noile prevederi var urma să intre în vigoare în termen de 3 luni de la adoptarea proiectului de lege.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
amenzi
perioada
termen
jumatate
plata
achita
48
ore
15
zile
lucratoare
proiect
lege