Șeful Skoda, Benrhard Maier, a anunțat intempestiv că va părăsi compania

Șeful Skoda, Benrhard Maier, a anunțat intempestiv că va părăsi compania
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 10 iul 2020

Bernhard Maier, CEO Skoda, va părăsi compania, potrivit unui anunț transmis de constructorul ceh, fără să existe o motivație legată de plecarea sau transferul acestuia în altă companie a grupului VW.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Constructorul ceh Skoda, parte a grupului VW, a transmis printr-un anunț sec că „fostul CEO Bernhard Maier își încheie activitatea de succes la Skoda Auto”. Compania mai precizează că succesorul lui va fi ales în concordanță cu legislația cehă și va fi anunțat în cadrul primeși ședințe de Consiliu de Administrație, din august.

Anunțul vine la scurt timp după ce a apărut informația potrivit căreia VW a renunțat la construcția unei uzine în Turcia, încare ar fi urmat ă fie produse și automobile Skoda. Recent, o altă informație legată de Bernhard Maier a fost cea legată de posibila înlocuire în funcția de CEO al mărcii VW a lui Herbert Diess. Această informație nu s-a confirmat.

Curtea de Justiției a UE: Volkswagen poate fi dată în judecată la instanțele naționale pentru instalarea de dispozitive de manipulare a emisiilor CITEȘTE ȘI Curtea de Justiției a UE: Volkswagen poate fi dată în judecată la instanțele naționale pentru instalarea de dispozitive de manipulare a emisiilor

Bernhard Maier a condus Skoda începând din noiembrie 2015, el venind chiar de la Porsche, unde s-a ocupat de vânzări și marketing, fiind creditat ca autor al triplării vânzărilor acestei mărci în anii 2010 - 2015. La Skoda, rezultatele lui Maier au fost de asemmenea  excepționale, cu creșteri mari ale vânzărilor în anii trecuți și cu lansarea noilor SUV-uri, care au determinat compania să rămână fără spațiu de producție. Maier declara, referitor la criza de spațiu industrial, că ar putea vinde, dacă ar avea unde să le fabrice, încă 100.000 de mașini Skoda, anual.

Bernhard Maier, fost CEO Skoda

Bernhard Maier, fost CEO Skoda

Herbert Diess, CEO VW Group și președinte al Skoda, a transmis mulțumiri lui Maier, spunând că „a adus contribuție extraordinară la creșterea profilului mărcii”. El i-a mulțumit, însă, și pentru cele „aproape două decenii de succes, întâi la Porsche și apoi la Skoda”, ceea ce înseamnă că Bernhard Maier va părăsi grupul VW.

viewscnt
Afla mai multe despre
skoda
benrhard maier
demitere maier skoda