Sportivul Adrian Răduță a amenajat cel mai mare circuit de off-road din România

Sportivul Adrian Răduță a amenajat cel mai mare circuit de off-road din România
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 20 iul 2018

Adrian Răduță, unul dintre sportivii români cu performanțe europene în segmentul sporturilor cu motor, a amenajat cel mai mare circuit de off-road din România, lângă București.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacă până acum localitatea Ciolpani era renumită printre pasionații sporturilor cu motor din România pentru circuitul de motocross, acum, în aceeași localitate, a fost inaugurat un circuit de off-road, cu o lungime de peste 1,2 kilometri, dezvoltat atât pentru amatori, cât și pentru cei care fac performanță.

Baza sportivă a TCS Racing Park are acum în componență un circuit ce cuprinde 20 de rampe și pante, dintre care 9 pe diagonală, 10 drepte, dar și una cu trepte construite din anvelope de camion. Pista include și un obstacol cu apă, cu o lungime totală de 12 metri și o adâncime de 50 centimetri. Înclinația rampelor variază între 15 și 40 de grade.

Cea mai bună lună din istorie pentru industria auto. România - piața cu cea mai mare creștere din UE CITEȘTE ȘI Cea mai bună lună din istorie pentru industria auto. România - piața cu cea mai mare creștere din UE

”Este un proiect la care ne-am gândit de ceva vreme și, pentru că suprafața TCS Racing Parc ne permite, am hotărât să facem un circuit și pentru cei pasionați de off-road 4x4, nu doar pentru motocicliști. Circuitul este cel mai lung din țară la ora actuală și este destinat atât amatorilor cât și profesioniștilor”, spune Adrian Răduță, multiplu campion național și Est-European la motocros și proprietar al TCS Racing Parc.

Automobilele oficiale ale circuitului sunt modele Range Rover Vogue, cu motor V8 benzină, de 3,9 L, an de fabricație 1991.

Circuitul poate fi parcurs fie cu mașinile oficiale, fie cu mașinile personale. 

TCS Racing Parc se află pe Șoseaua București-Ploiești Dn1, km. 37, Gorgota – Ciolpani.

viewscnt
Afla mai multe despre
off-road
4x4
tcs racing park