STUDIU Bugetul mic pentru o mașină second hand predispune cumpărătorii la ”țepe”

STUDIU Bugetul mic pentru o mașină second hand predispune cumpărătorii la ”țepe”
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 iun 2019

Românii cu un buget mai mic pentru a-și cumpără un autoturism sunt cei mai vulnerabili în fața ”țepelor” cu kilometri măsluiți sau a daunelor ascunse.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Studiul a fost realizat de InspectorAuto.ro în perioada ianuarie 2019 – mai 2019 pe un eșantion de 1.212 anunțuri cu mașini second hand, care conțineau seria de șasiu a mașinii. În studiu au fost incluse 1.212 mașini în valoare totală de 17,59 milioane euro, care aveau împreună peste 192.850.000 km reali, iar în anunțuri cumulat numărul de km era mai mic cu 4.740.000.

Această diferență reprezintă o fraudă de mii de euro, cumpărătorii plătind mai mult decât trebuie pentru mașinile respective, potrivit companiei. La cei peste 4,7 milioane de km lipsă se adaugă și un procent de 2,1 % de mașini cu daune majore sau chiar daune totale, scrie News.ro.

Radu Ghețea, la Profit TV: Inițiativele din domeniul bancar ar trebui discutate cu industria înainte să fie publice. După OUG 114 rămâne întrebarea – la ce folosește? Despre privatizarea CEC CITEȘTE ȘI Radu Ghețea, la Profit TV: Inițiativele din domeniul bancar ar trebui discutate cu industria înainte să fie publice. După OUG 114 rămâne întrebarea – la ce folosește? Despre privatizarea CEC

”Deși intermediarii de mașini au lăsat vizibilă seria de șasiu care permite verificarea istoricului de kilometri și daune, un procent foarte mic de cumpărători ajung să-și verifice mașina, majoritatea banzandu-se pe noroc, pe falsă transparență a vânzătorului și pe cum arată mașina. Cumpărarea unei mașini este 90% emoție și 10% rațiune iar vânzătorii de mașini știu asta foarte bine și o exploatează la maxim,” arată fondatorul InspectorAuto.ro, Mihai Cune.

Potrivit kilometrajului real al mașinilor din studiu, verificate în baza de date InspectorAuto.ro, 14% aveau peste 200.000 km reali, 51,5% între 150.000 și 200.000 km reali, iar 21,8% între 100.000 și 150.000 km reali. Din toate mașinile verificate în baza de date InspectorAuto.ro, 29,4% aveau kilometri dați înapoi, însumând în total peste 4,7 milioane de kilometri, iar 2,1% dintre ele aveau daune majore nedeclarate.

”Țările de proveniență ale mașinilor verificate au fost: Belgia – 30%, Olanda – 22,7%, Germania – 17,3%, Italia – 17,3%, Franța – 12,7%. Prețul mediu pentru o mașină second hand a fost de 14.500 euro, în timp ce prețul maxim de 134.000 euro și prețul minim de 2.500 euro”, se arată în comunicat.

La un preț peste 30.000 euro, 16,3% dintre mașini aveau km dați înapoi și nicio daună majoră. La un preț între 15.001 și 29.999 euro, 25% aveau km dați înapoi și 1,4% daune majore. La un preț între 10.001 și 15.000 euro, 30,69% aveau km dați inpoi și 1,7% daune majore. La un preț sub 10.000 euro, 34,4% aveau km dați inpoi și 3,4% daune majore.

”Astfel că, segmentul de cumpărători cu un buget sub 10.000 euro este cel mai predispus să ia țeapă, având cele mai mari șanse să cumpere o mașină cu kilometri dați înapoi sau cu daune majore ascunse. Reamintim că mașinile verificate aveau seria de șasiu publicată pe anunț adică oricine o poate verifica să vadă dacă are sau nu kilometri reali sau daune ascunse”, se arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
second hand
masini
daune ascunde