TABEL Înmatriculările de autoturisme din România s-au prăbușit, cea mai mare scădere din Europa

TABEL Înmatriculările de autoturisme din România s-au prăbușit, cea mai mare scădere din Europa
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 12 oct 2018

Prăbușirea înmatriculărilor ca urmare a introducerii procedurilor WLTP a fost înregistrată și în România, în luna septembrie, potrivit datelor DRPCIV, analizate de Profit.ro. Pentru segmentul de autoturisme, scăderea fost de peste 70%, în timp ce pentru vehicule comerciale procentul a fost mai mic.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Efectele WLTP au fost explicate AICI de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Înmatriculările de autoturisme în România au scăzut în luna septembrie cu 74 de procente față de anul trecut, fiind cel mai mare declin din Europa, ca urmare a introducerii standardelor WLTP și înmatriculărilor masive efectuate în august. Piața totală de vehicule a căzut cu 54,48%, segmentul de vehicule comerciale având un declin de numai 17,65%.

Evenimentele Deloitte: Pentru afaceri conectate cu noutățile fiscale CITEȘTE ȘI Evenimentele Deloitte: Pentru afaceri conectate cu noutățile fiscale

Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de Dacia, Volkswagen, Renault și Opel, care au pierdut procente însemnate, de peste 80%, dar și volume mari ale mașinilor înmatriculate. Dacia a înregistrat în septembrie numai 663 de autoturisme înmatriculate, față de 3.300 anul trecut, iar Volkswagen - 161 de unități, față de 866 în septembrie 2017.

FOTO Wizz Air schimbă politica de bagaje CITEȘTE ȘI FOTO Wizz Air schimbă politica de bagaje

Scăderi mai mici au avut Hyundai, Toyota, chiar și Ford (-47%), care a reușit astfel să urce pe poziția doua în clasamentul pe septembrie.

Chiar și în aceste condiții, înmatriculările își mențin ritmul de creștere pozitiv de la începutul anului (35,33%). Mai multe mărci înregistrează în continuare un avans semnificativ față de anul trecut: Jeep - 232%, Nissan, MINI, Citroen - peste 80%, Honda și Peugeot - peste 70%, Renault - 65%, Suzuki - 57%.

Este foarte important și faptul că piața de autoturisme second-hand de import, cele înmatriculate pentru prima dată în România, a scăzut substanțial în septembrie, cu 56%, astfel că ritmul de import al acestei categorii de mașini rămâne mai mic cu 16% față de anul trecut.

TABEL Înmatriculările de autoturisme din România s-au prăbușit, cea mai mare scădere din Europa

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari
piata auto
dacia
volkswagen
wltp