Tesla amână proiectul unui automobil mai ieftin, Model 2, supranumit "Volks-Tesla". Musk: La un moment dat vom munci. Zero lansări

Tesla amână proiectul unui automobil mai ieftin, Model 2, supranumit "Volks-Tesla". Musk: La un moment dat vom munci. Zero lansări
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 1 feb 2022

Elon Musk a confirmat într-o conferință de presă că proiectul Model 2, al unui automobil Tesla mai accesibil și mai mic, a fost amânat pentru o perioadă nedeterminată.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Tesla nu va începe să lucreze la un automobil mai mic decât Model 3, care ar fi trebuit să aibă un preț de circa 25.000 de euro, poate chiar mai mic, după cum a spus Elon Musk jurnaliștilor în conferința în care a prezentat rezultatele trimestriale ale companiei. Mașina a fost botează de jurnaliști „Tesla poporului”, cu aluzie la sensul în limba germană al mărcii Volkswagen (mașina poporului), cu care Tesla rivalizează tot mai mult pe segmentul electric.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

Presupusul Tesla Model 2 nu se află în acest moment pe lista de proiecte Tesla, după cum a subliniat șeful mărcii americane: „Nu muncim în prezent la o mașină de 25.000 de dolari. La un moment dat vom munci, dar chiar acum avem atât de mult de lucru, prea mult de lucru, ca să fiu sincer”, a spus Musk. În același timp, Elon Musk a confirmat că în 2022 nu vom avea nicio lansare Tesla, astfel că nici pickup-ul Cybertruck nu va fi gata în acest an.

Noul automobil Tesla Model 2, despre care se vorbește despre o vreme, dar nu există în spațiul public decât zvonuri, ar urma să fie produs în Germania, în noua uzină din apropiere de Berlin, împreună cu Model 3. Principala piață a acestui model ar urma să fie Europa, însă întârzierea lansării ar putea afecta serios un posibil succes, din cauza apariției a numeroase modele ale constructorilor europeni.

Renault anunță data lansării lui Sandero electric CITEȘTE ȘI Renault anunță data lansării lui Sandero electric

Tesla a raportat pentru 2021 un volum total de 936.172 autovehicule vândute, din care aproape toate au fost Model 3 și Model Y (911.208), în timp ce Model S și X au înregistrat numai 24.964 unități. Vânzările Tesla aproape s-au dublat anul trecut, după ce în 2020 acestea atingeau un nivel de 499.550 unități. În ultimul trimestru al lui 2021, marca americană a raportat 308.600 vehicule vândute, o creștere de 70% față de cele 180.570 din perioada similară a lui 2020. În Europa, Tesla Model 3 a fost cel mai vândut automobil electric, cu 140.000 de unități vândute, circa 15% din totalul vânzărilor acestui model la nivel global.

Volkswagen, care și-a propus să depășească Tesla la numărul total de vehicule electrice vândute, va lansa în 2024 modelul ID.Life, mai mic și mai ieftin decât ID.3, cu dimensiuni specifice clasei B. Prețul acestuia ar trebui să fie puțin peste 20.000 de euro, ceea ce va crea probleme serioase concurenților, inclusiv celor de la Dacia, care vând modelul Spring la prețuri de circa 18.000 euro, fără subvențiile acordate de unele guverne.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla model 3
tesla model 2
elon musk
vanzari tesla 2021
uzina tesla germania