Tranzacție: Varroc, controlată de miliardarul indian Tarag Jain, devine unic acționar la compania înființată cu Elba Timișoara

Tranzacție: Varroc, controlată de miliardarul indian Tarag Jain, devine unic acționar la compania înființată cu Elba Timișoara
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 10 dec 2020

Furnizorul american de faruri auto Varroc Lighting Systems, parte a grupului indian Varroc, controlat de miliardarul Tarag Jain, a achiziționat întreaga participație la Varroc Elba Electronics, companie mixtă înființată împreună cu producătorul timișorean de sisteme pentru iluminat Elba Electronics.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Anterior tranzacției, Varroc controla, prin intermediul VarrocCorp Holding B.V., un pachet de 70% din acțiunile Varroc Elba Electronics.

Compania americană a plătit 1,05 milioane de euro în schimbul participației deținute de Elba Electronics.

Tranzacție: Quantic Lab, fondată de Ștefan Șeicărescu, preluată de suedezii de la Embracer. Evaluare de 5 milioane euro pentru compania românească CITEȘTE ȘI Tranzacție: Quantic Lab, fondată de Ștefan Șeicărescu, preluată de suedezii de la Embracer. Evaluare de 5 milioane euro pentru compania românească

Fondată la Timișora în urmă cu doi ani, Varroc Elba Electronics produce subansambluri electronice pentru industria auto.

Varroc Lighting Systems, cu sediul în Michigan, este unul dintre cei mai mari furnizori de faruri pentru vehicule pe patru și două roți, având peste 7.200 de angajați și operațiuni în 17 țări. Compania este parte a grupului Varroc, controlat în proporție de 86% de miliardarul indian Tarang Jain.

Tranzacție: Varroc, controlată de miliardarul indian Tarag Jain, devine unic acționar la compania înființată cu Elba Timișoara

Tarang Jian a fost creditat de Forbes cu o avere de 1,6 miliarde dolari în 2018.

Varroc deține în România și Varroc Lighting Systems România (fostul Electromureș), companie preluată în 2011, odată cu achiziția fostului proprietar, producătorul italian de sisteme de iluminat pentru motociclete Tri.o.m.

viewscnt
Afla mai multe despre
varroc elba electronic timisoara
varroc timisoara
elba electronics
tranzactie
achizitie actiuni
tarang jian